Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că gardurile care separă liniile de tramvai, realizate în ultima perioadă în Bucureşti, trebuie eliminate.
„În Bucureşti s-au dat vouchere pentru biciclete, fără să se facă piste pentru biciclete. În Bucureşti mobilitatea urbană, transportul alternativ bat pasul pe loc, deşi există strategii, au existat resurse pentru aceste programe şi proiecte care sunt fundamentale. Ca să ieşi cu bicicleta în Bucureşti, trebuie să recunoaştem, e o adevărată aventură. Ca să îţi permiţi să te deplasezi cu alte mijloace de transport este o adevărată aventură. Promisiunea benzilor dedicate pentru transportul public şi pentru transportul alternativ a rămas pe hârtie. În loc să apară aceste benzi dedicate pe marile bulevarde, au apărut gardurile care delimitează zona de circulaţie pentru mijloace auto de tramvaie, care nu au făcut altceva decât să încurce şi mai rău circulaţia în Bucureşti. Vă spun de acum: trebuie să dăm jos aceste garduri, care au fost o bătaie de joc la adresa oricărui plan de circulaţie şi de trafic pentru Bucureşti”, a spus el, în cadrul conferinţei de alegeri a PNL Bucureşti.
Gardurile care separă liniile de tramvai au crescut viteza de circulație
Liniile dedicate pentru circulația tramvaielor sunt modalitatea cea mai bună prin care poate fi asigurată o frecvență constantă de circulație a tramvaielor, au explicat reprezentanții Societății de Transport București în intervențiile lor avute la Zilele Feroviare, eveniment derulat în perioada 8-9 octombrie, aflat la a XIV-a ediție.
„Problema majoră cu care se confruntă în prezent Societatea de Transport București este congestionarea traficului. Bucureștiul se află în topul celor mai aglomerate orașe din lume, traficul actual (în special auto) devenind în orele de vârf o adevărată problemă”, a spus Daniel Doman, director în cadrul STB. Până la separarea căii de rulare a tramvaielor de restul carosabilului, separare făcută cu garduri speciale, circulația tramvaielor era îngreunată de cea a autovehiculelor care pătrundeau pe ampriza căii de rulare, neputându-se asigura o frecvență de circulație constantă, conform graficelor stabilite.
Ideea separării este extinsă la din ce în ce mai multe linii de tramvai pe baza experienței avute de STB cu linia 41. Există și avantaje vizibile, spun oficialii STB. In cazul liniei 21 viteza de circulație a tramvaiului a crescut cu trei kilometri la oră. „Începând cu luna noiembrie 2017 pe linia de tramvai 21 a fost implementat proiectul privind delimitarea amprizei căii de rulare față de carosabilul destinat traficului rutier, măsură care a condus la creșterea vitezei comerciale programată de la 13 km/h la 16 km/h şi implicit la reducerea duratei de călătorie a utilizatorilor între zonele de interes”, a spus Doman.