VIDEO GALERIE FOTO: Ludovic Orban și Lucian Bode, vizită de lucru pe M5

16 aprilie 2020

Există minime întârzieri cauzate de noul coronavirus în proiectul magistralei M5. În pofida acestora, deschiderea traficului va avea loc cum s-a promis, în iunie 2020, au spus joi premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care au făcut o vizită neanunțată pentru jurnaliști.

Doru Cireașă

Noutățile nu există după vizita făcută sau, mai bine zis, pot fi rezumate la„lucrările sunt în grafic” și ”există mici sincope, cauzate de coronavirus”.

“Magistrala M5 de metrou secțiunea Râul Doamnei – Eroilor este un proiect de infrastructură extrem de important atât pentru locuitorii Bucureștiului, cât și pentru toți cei care tranzitează capitala României. Țin foarte mult la acest proiect, întârziat ca și termen, și de aceea sunt foarte atent la modul în care avansează lucrările”, a spus ministrul Bode.

Potrivit unui comunicat dat de minister, vizita neanunțată și chiar negată anterior jurnaliștilor de către oficialii Ministerului, a fost pentru a „verifica la fața locului stadiul lucrărilor la Magistrala M5 de metrou secțiunea Râul Doamnei – Eroilor.

Lucrările sunt conform graficului

„Discuțiile (….) au reliefat faptul că lucrările se desfășoară conform graficului de lucru asumat, chiar dacă se mai înregistrează unele sincope ce apar ca urmare a problemelor generate de criza noului coronavirus”, se arată în comunicat.

Antreprenorii ar fi dat asigurări că termenele asumate pentru darea în trafic vor fi respectate.

Bode, în vizită de lucru pe M5: Le-am zis în videoconferințe că vor fi verificați

”Văd că dialogul permanent cu toți constructorii ce au șantiere deschise își produce efectele pe care le-am urmărit: avem un ritm susținut de lucru și în cazul majorității șantierelor se vor respecta termenele de finalizare. Când am vorbit în videoconferințe cu antreprenorii le-am zis că fiecare lucru pe care dânșii și l-au asumat, îl voi verifica și personal, la fața locului. Astăzi văd că ce am discutat cu cei implicați în construcția acestei magistrale de metrou se regăsește și la fața locului, fapt ce mă determină să cred că termenul asumat de constructori, respectiv sfârșitul lunii iunie pentru darea în trafic, va fi respectat. Mă bucur să constat că la acest obiectiv există o mobilizare foarte bună, peste 500 de angajați lucrând pe șantierele acestei magistrale de metrou. Am văzut că au fost făcute lucrările necesare pe partea de automatizare, astfel încât în prima parte a lunii mai să fie făcute testele pentru circulație. Le-am cerut celor din managementul Metrorex să facă, cu celeritate, toate demersurile legale către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC) pentru realizarea recepției parțiale. Celor de la Metrorex le-am zis, încă de anul trecut, să fie pregătiți cu tot ce ține de dânșii, astfel încât, atunci când lucrurile sunt puse la punct, să dăm în trafic acest important obiectiv de infrastructură. Este un obiectiv de infrastructură aștept de prea mult timp și care va deveni și locul de muncă pentru mulți angajați noi ce vor face parte din echipa Metrorex”, a spus ministrul Lucian Bode, în Vizită de lucru pe M5.

Singurul proiect Metrorex rămas în picioare

Magistrala 5 de metrou este singurul proiect important al Metrorex, aflat în derulare.

Licitația pentru tronsonul Gara de Nord – Băneasa este suspendată și la fel cea pentru reabilitarea Magistralei 2, veche de peste 30 de ani pe anumite secțiuni.

Licitația pentru trenuri de metrou trenează de peste un an încă din vremea fostului director general Metrorex, Marin Aldea. Magistrala 5 de metrou este un obiectiv derulat sub 17 miniștri ai Transporturilor și care înregistrează cinci ani de întârzieri.