spot_img
sâmbătă, octombrie 1, 2022
spot_img

GALERIE FOTO. Vehiculele istorice ale Bucureștiului. Asociația „Metrou Ușor” le-a inventariat

Asociația Metrou Ușor (AMU) a finalizat Raportul de inventariere a tuturor vehiculelor cu potențial istoric din patrimoniul STB, acesta făcând obiectul unei lucrări întinse pe 240 de pagini ce include și fotografii ale vehiculelor.

Lucrarea realizată cu ajutorul STB face o serie de propuneri concrete pentru prezervarea, conservarea, restaurarea și expunerea publică a acestora. Documentul incluzând informații și fotografii istorice și de actualitate a fost prezentat autorităților competente și va fi un reper fundamental în parcursul viitor al inițiativei pentru înființarea Muzeului Transportului Public și Mobilității din București, spune AMU.

„Este rezultatul a 3 luni de muncă susținută din partea membrilor, pentru ca inițiativa pentru #MuzeulTransportuluiBucureștean să avanseze. Acest demers vine în continuarea depunerii în anul 2020 a unui Proiect în Consiliul General în vederea înființării Muzeului. Raportul reprezintă o premieră în activitatea de 7 ani a ONG-ului nostru, dar și un pas important pentru STB S.A., care în acest moment posedă nu doar o analiză de actualitate a stării vehiculelor ce au valoare istorică, dar și un set de recomandări pentru prezervarea și punerea în valoare a acestora”, spun cei de la AMU.

Pașii următori includ întrevederi și comunicări formale cu autoritățile competente, pentru a stabili următoarele etape necesare continuării și implementării proiectului de expunere a istoriei transportului public. În acest sens, am trimis o invitație de întrevedere cu factorii de decizie. Asociația „Metrou Ușor” își arătă încă o dată deschiderea spre colaborare, atât în teme legate de istoria transportului public, cât și în teme legate de îmbunătățirea, modernizarea și extinderea mobilității din Capitală.



Piese de rezistență

Lucrarea include prezentări ale unor piese de rezistență. Două dintre acestea:

Tramvaiul Thomson-Houston V09 În 1919, Societatea Comunală a Tramvaielor București comandă 50 de vagoane motor și 50 de remorci de la Thomson-Houston, din Paris. Acestea intră în exploatare în București în anul 1921. Până în anul 1928 sunt comandate încă 123 de vagoane motor, executate de catre „Société Anonime des Atelieres Dyle” din Belgia în ceea ce privește partea mecanică și de către „Alsthom” (fosta Thomson-Houston) din Paris pentru partea electrică.

Tramvaiul Simmering seria M Data fabricației: 09.07.1929 Data retragerii din circulație la Viena: 19.01.1979 Anul trimiterii la București: 1997 Anul restaurării la București: 1999 Vagonul face parte dintr-un lot de 150 de vagoane produse între anii 1927 și 1929 la trei uzine vieneze: Grazer Waggofabrik, Simmering Waggonfabrik și Lohner Werke. Modelul M a reprezentat un pas important în evoluția transportului public din Viena, fiind la momentul proiectării un vagon modern, de capacitate și fiabilitate crescute, față exemplarele aflate în circulație atunci. Tramvaiul este produs în data de 9 iulie 1929 la Simmering Waggonfabrik, fiind al 123-lea din serie, cu numărul de parc 4123. Acesta este dotat cu două motoare de tracțiune tip WD 571 alimentate printr-un singur pantograf amplasat în centrul tramvaiului. Vagonul este retras la data de 19 ianuarie 1979. Este transformat în vagon utilitar, îndeplinind acest rol până la data de 30 iunie 1980. Este apoi primit de Muzeul Tramvaielor din Mariazell până în anul 1997, când ajunge la București.

Lucrarea poate fi consultată aici.

Ultimele Articole