GALERIE FOTO Primele patru tramvaie noi pentru Oradea vor fi livrate luna viitoare

20 februarie 2020

Primele patru tramvaie noi pentru Oradea, construite la Astra Vagoane Călători Arad vor fi livrate până la sfârşitul lunii martie. Primăria Oradea a comandat constructorului arădean 20 de tramvaie în culorile oraşului, roşu şi albastru.

Viceprimarul Mircea Mălan s-a dus miercuri la Arad împreună cu şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş, şi directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic, pentru a verifica stadiul lucrărilor la noile garnituri.

“În săptămânile următoare vor fi livrate primele tramvaie”, a anunţat Mălan pe Facebook. Prima garnitură va ajunge la Oradea la jumătatea lui martie. “Tramvaiul va circula câteva zile în oraş pentru a vedea modul în care se comportă pe liniile noastre”, a declarat pentru Bihoreanul viceprimarul Mircea Mălan. În cazul în care garnitura va trece cu bine perioada de verificări, până la sfârşitul lunii constructorul va livra încă trei tramvaie.

10 tramvaie noi pentru Oradea în acest an

Conform contractului încheiat cu Astra Vagoane Arad, primele 10 garnituri vor ajunge la Oradea anul acesta, iar alte zece până la sfârşitul anului viitor.

Constructorul a cerut decalarea termenului iniţial de predare a primelor garnituri din decembrie 2019 pentru primăvara anului 2020 după ce Primăria a solicitat dotarea tramvaielor cu sisteme care să le permită să avanseze măcar 200 de metri, pentru evacuarea intersecţiilor, dacă rămân fără curent electric.

Cele 20 de tramvaie vor avea fiecare o capacitate de 160 călători, vor fi dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi rampă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Mai multe informații despre constructorul arădean dar și despre planurile Primăriei Oradea puteți afla participând la Conferința de Material Rulant care va avea loc la Oradea în perioada 7-8 mai 2020.