spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

GALERIE FOTO. Din 2022, de la Simeria la Arad pe fir nou

Opinia aparține pasionaților de la Asociația Pro Infrastructura care marți au prezentat mai multe fotograafii și câteva date privind lucrările pe sectorul Simeria – kilometrul 614 de pe coridorul IV feroviar.

Mobilizare este una „îmbucurătoare” iar constructorii lucrează într-un ritm susținut pe cele patru loturi ale tronsonului Simeria-KM 614 pentru a ridica viteza maximă a trenurilor la 160 km/h, potrivit API. Proiectul include nu mai puțin de 9 poduri noi peste râul Mureș, trei tuneluri și o polată (tunel la zid) , prima construită în ultimii 30 de ani.
„Sperăm că Guvernul și instituțiile responsabile vor debloca în curând și ultimele zone în care antreprenorii nu au acces: situl arheologic de la Mintia, exproprierea suprafețelor necesare pentru demararea lucrărilor la portalurile celor două tuneluri de la Sălciva și revizuirea acordului de mediu respectiv scoaterea din circuitul forestier a versantului estic de lângă tunelul Bătuța. Dacă acestea vor fi rezolvate în timp util, avem toate șansele ca la finalul lui 2022 să parcurgem cu trenul toată distanța de la Simeria la Arad pe firul nou, mai puțin cele două variante noi de traseu care fac obiectul construcției tunelurilor”.

Date tehnice

* Viteza proiectată: 160 km/h cu excepția zonelor Deva și Radna. 144 km de cale ferată dublă reconstruită, din care 60 de kilometri pe traseu nou.
* 9 poduri noi peste Mureș (400-500m lungime) din care 7 sunt pe poziție, în stadiu avansat. 2 poduri (Nicolae Bălcescu si Bârzava) urmează a fi lansate (translatate) peste Mureș în urmatoarele săptămâni
* 3 tuneluri, 2 de 600m (Bătuța, 400m forați deja, și Sălciva, stadiu incipient) și 1 tunel de 250m (Sălciva, neatacat încă). La 3 din cele 6 portaluri de tunel constructorii nu au încă acces din motive de exproprieri, acord de mediu etc
* 1 polată la Sălciva, progres bun
* Situri arheologice: Mintia (castrul Micia), Cetatea Vărădia  care va fi relocată.
* Se circulă deja pe un fir nou pe intervalele Simeria-Deva, Ilteu-Săvârșin (în curând Săvârșin-Vărădia), Milova-km 614.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole