spot_img
luni, iunie 27, 2022
spot_img

Galați: Modernizarea căii ferate spre București, mai importantă decât proiectul aeroportului

Cu precizarea că susțin înființarea unui aeroport la Galați, unii politicieni ai orașului de la Dunăre afirmă că prioritară este totuși modernizarea căii ferate Galați – Brăila –  Buzău – București. Ei au și argumente ce nu pot fi ignorate.

Președintele ALDE Galați, Cristian Dima, spune că sunt necesare investiții în infrastructura de transport pentru a putea progresa, dar că aceste investiții care să urmărească obiectivele de dezvoltare ale Galațiului, în funcție de prioritatea acestora, potrivit unei postări a politicianului, pe pagina sa de socializare. Politicianul pledează mai întâi pentru modernizarea căii ferate, urmată de abia ulterior de dezvoltarea unui aeroport. Declarațiile vin la puțin timp după ce a fost anunțat public dezideratul realizării unui aeroport local. Cele mai apropiate aeroporturi se găsesc la Bacău și Tulcea. La Galați, un aeroport a funcționat până în anul 1965

”Am spus de nenumărate ori: Galațiul are nevoie de investiții pentru a se dezvolta. Însă, sunt necesare investiții responsabile, nu de investiții doar pentru a atrage ochii cetățenilor. Este nevoie de investiții în infrastructura de transport pentru a putea progresa, dar investiții făcute cu cap”, scrie acesta.

 

Modernizarea căii ferate spre Capitală ar avea un impact mai puternic și mai rapid: „Proiectul aeroportului sună bine, însă ar trebui identificată o variantă de a investi bani cu rezultate rapide și cu care să fie eficientă. De aceea, alături de colegii din ALDE Galați vom propune și în CJ, dar și în spațiul public, o variantă cu un impact mai puternic asupra dezvoltării durabile atât a municipiului cât și a județului Galați: alocarea de către Ministerul Transporturilor a fondurilor necesare pentru accelerarea reabilitării liniei de cale ferată care leagă Galațiul de București”. Cristian Dima afirmă că alături de colegii săi nu este împotriva construirii unui aeroport la Galați.

 

Gara Galați. Sursa foto: Adevarul.ro

Ce argumente are politicianul în favoarea căii ferate

  • Este o investiție foarte bună din punct de vedere al reducerii timpului de deplasare către București, de la 4 ore la doar 2 ore. Se poate ajunge, astfel, la o creștere a numărului de călători care aleg transportul feroviar în detrimentul celui rutier. Trebuie să avem în vedere că îmbunătățirea condițiilor de transport feroviar către București oferă oportunitatea cetățenilor din mai multe județe – Galați, Brăila, Buzău și Prahova – să ajungă mai rapid către Aeroportul Otopeni, aici corelând reabilitarea căii ferate București – Galați cu realizarea conexiunii Gara de Nord – Otopeni.
  • Este o investiție într-un transport mult mai ieftin și mai sigur. Din punct de vedere financiar, costul unui bilet pentru transportul feroviar este net inferior celui pentru transportul aerian sau chiar pentru cel rutier. Transportul feroviar se adresează tuturor categoriilor sociale.
  • De asemenea, un transport feroviar pus la punct duce la degrevarea transportului rutier și contribuie la dezvoltarea portuară a Galațiului. Nu trebuie să pierdem din vedere că este în derulare investiția în portul multimodal Galați, iar acordarea unei atenții sporite căii feroviare ar duce la o împletire armonioasă a dezvoltării rețelei de transporturi din Galați.
  • Din punct de vedere al costurilor în zona comercială, trebuie avut în vedere că per total, costul cu tona de marfă transportată este mult mai mic prin transportul feroviar.
  • Să nu uităm de componenta ecologică. Transportul feroviar este unul prietenos cu mediul. Transportul feroviar este unul care arată responsabilitate cu privire la protecția mediului și respectă direcțiile de dezvoltare actuale asumate de Uniunea Europeană referitoare la schimbările climatice printre care se numără și reducerea până în 2030 cu 50% a emisiilor de carbon.
  • În Master Planului General de Transport al României, reabilitarea tronsonului de cale ferată București- Ploiești- Buzău- Brăila- Galați este proiectată să înceapă abia în 2021 și să se termine tocmai în 2030. Tocmai de aceea, pentru că acest proiect este cuprins în Master Planul General de Transport, ar trebui să ne concentrăm asupra lui. Dacă există fonduri, atunci ele ar trebui folosite pentru a termina mai repede de 2030 reabilitarea căii ferate. Master Planul de Transport mai cuprinde, în privința reabilitării căii ferate București – Galați, o serie de investiții serioase precum modernizarea stațiilor de cale ferată pentru ca acestea să ofere călătorilor mai multe facilități întrucât situația stațiilor nu încurajează sub nici o formă călătoria cu trenul. Avem nevoie de stații monitorizate video, cu toalete decente și iluminare adecvată.

Propunerea urmează să fie prezentată zilele acestea în ședința CJ Galați de către Florin Gasparotti, vicepreședinte al Consiliului Județean.

 

Ultimele Articole