VIDEO FOTO Ce a făcut Gabriela Firea pentru tramvaie. În trei ani nu s-a modernizat un metru de linie

11 noiembrie 2019

Dincolo de scandalul legat de atribuirea dubioasă a contractului pentru achiziționarea a 100 de tramvaie către Turcii de la Durmazlar, Club Feroviar vă prezintă ce (nu) a făcut Gabriela Firea pentru tramvaie în general, în trei ani de mandat. În acest timp, nu a început niciun proiect pentru modernizarea căilor de rulare aflate într-o stare avansată de degradare, nici măcar în zona Arenei Naționale, unde se vor disputa meciurile de la Euro 2020.

Adrian Bărbulescu

Bilanțul primarului general Gabriela Firea pentru infrastructura de tramvai a Bucureștiului nu este deloc unul cu care să se mândrească. În ultimii trei ani, Primăria Capitalei nu a început niciun proiect nou de modernizare a șinelor, ci doar le-a finalizat pe cele începute pe vremea lui Sorin Oprescu.

Strategia edilului Gabriela Firea pentru tramvaie în zona Arenei Naționale: cosmetizare

Suporterii străini care vor veni pe Arena Națională pentru meciurile găzduite de București la Euro 2020 vor vedea pe Bulevardul Basarabia, în afară de tramvaiele vechi, și calea de rulare aflată într-o stare avansată de degradare.

Iar tramvaiul va fi folosit negreșit de microbiști ca mijloc de transport în perioada Euro 2020. Cum cea mai apropiată stație de metrou de Arena Națională este Piața Muncii, suporterii vorf fi nevoiți să ia tramvaiul pentru a ajunge la stadion. Când trece tramvaiul, se aude un zgomot infernal și zici că se va rupe vehiculul în două. De altfel, chiar recent a avut loc o deraiere urâtă pe Bulavardul Basarabia, la intersecția cu Bulevardul Chișinău, în urma căreia un tramvai s-a rupt pur și simplu. Trebuie menționat faptul că și pe Bulevardul Chișinău infrastructura este foarte degradată.

În trei ani de zile, era timp destul pentru a se monta pe Bulevardul Basarabia o cale de rulare modernă pentru tramvaie. Dar Primăria condusă de Gabriela Firea nu a făcut nimic în acest sens. Doar în ultima perioadă, STB a început să mai sudeze șinele și să refacă refugiile. Doar cosmetizare, pentru că o lucrare de anvergură nu poate fi făcută de STB, ci de Primăria Capitalei, în urma unei licitații.

La Aeroportul Băneasa muncitorii n-au început lucrul

Nici în zona de nord a Bucureștiului lucrurile nu se prezintă mai bine. La întregirea buclei de întoarcere de la Aeroportul Băneasa nu lucrează nimeni, cu toate că Primăria a promis încă de la începutul lunii august că vor începe lucrările.

”Societatea de Transport București lucrează în acest moment la modernizarea peroanelor aferente liniei 5 de tramvai, iar lucrările se vor finaliza concomitent cu lucrările executate la bucla de întoarcere a tramvaielor de la Aeroportul Băneasa. De asemenea, pe Bulevardul Barbu Văcărescu, Societatea de Transport București va repara infrastructura liniilor de tramvai. Având în vedere faptul că studiile de fezabilitate pentru cele două obiective de infrastructură nu mai sunt de actualitate, este necesară refacerea documentațiilor”, au răspuns la acea vreme oficialii Primăriei Municipiului București la solicitarea adresată în acest sens de Club Feroviar.

Între timp, STB a terminat lucrările care-i reveneau, de cosmetizare, la fel ca pe Bulevardul Basarabia, dar la capătul de linie de la Aeroportul Băneasa nu se vede nicio mișcare. Fără completarea buclei de întoarcere nu poate fi reluată circulația, pentru că STB nu dispune de suficiente tramvaie cu dublă cabină. Linia tramvaiului 5 a fost modernizată pe Bulevardul Aerogării, adică între Pasajul suprateran Băneasa de peste linia ferată București-Constanța și Aeroportul Băneasa. La capăt de linie, tramvaiele nu întorceau normal, pe bucla care fusese proiectată, pentru că aceasta nu a fost finalizată, ci în mijlocul străzii, unde vatmanul cobora și se ducea în celălalt capăt al vehiculului, pentru a o lua în sens contrar.

Edilul a inaugurat o linie, desființând alta

Între timp însă, se finalizaseră lucrările de modernizare pe Șoseaua Pantelimon și pe Șoseaua Iancului, începute pe vremea lui Sorin Oprescu, cu linie nouă de tramvai, supraînălțată și delimitată de restul părții carosabile. Numai că nici aici bucla de întoarcere la Cora Pantelimon nu fusese făcută.

Pe Șoseaua Pantelimon erau linii noi de tramvai care rugineau nefolosite, pentru că și aici era nevoie de tramvaie cu dublă cabină. Pe 23 septembrie 2017, și RATB, și Primăria Capitalei au anunțat că, după patru ani de zile, ”ca urmare a finalizării lucrărilor edilitare de pe Şoseaua Pantelimon, începând de sâmbătă, linia de tramvaie 55 este reînfiinţată şi va funcţiona între terminalele Granitul şi Piaţa Sf. Vineri”. În aceeași zi s-a anunţat și suspendarea liniei 5 de tramvai şi înfiinţarea unei linii navetă de autobuz. Cu alte cuvinte, s-au luat tramvaiele din nordul Bucureștiului pentru a face o inaugurare în est, în Pantelimon.

Rocada ar fi avut logică dacă simultan ar fi început lucrările de modernizare pe Barbu Văcărescu, iar din septembrie 2017 și până anul viitor era tot timpul pentru refacerea de la zero a căii de rulare pe această arteră și întregirea buclei de la Băneasa. Dar PMB a preferat tot cosmetizarea în locul unei investiții serioase.

Calea de rulare din Pipera, în stare avansată de degradare

O altă zonă în care infrastructura de tramvai ar fi trebuit de mult modernizată este una din care Primăria încasează foarte mulți bani din taxe și impozite, și anume Pipera.

Acest ”Canary Wharf” sau ”La Défense” al Bucureștiului este văduvit de un sistem modern și ecologic de transport – tramvaiul – în condițiile în care metroul este sufocat la orele de vârf și nu poate face față fluxului foarte mare de călători. Infrastructura de tramvai există, ca și pe Barbu Văcărescu (și acolo sunt foarte mulți corporatiști), numai că este într-o stare avansată de degradare.

Tramvaiele riscă să se rupă, din cauza stării deplorabile a liniilor, și din această cauză circulă cu viteză redusă, pentru a nu se produce accidente. La nivelul Municipalității a existat un proiect pentru modernizarea Bulevardului Dimitrie Pompeiu, inclusiv a căii de rulare a tramvaielor, dar el a rămas doar la nivel de intenție, pentru că nu s-a întreprins nimic în acest sens.

Uite tramvaiul, nu e tramvaiul pe Pasajul Doamna Ghica

O altă nerealizare din mandatul primarului general Gabriela Firea este Pasajul Doamna Ghica, pentru care la finele lunii septembrie s-a emis ordinul de începere a lucrărilor.

Pasajul Doamna Ghica Asociația Metrou Ușor

La începutul lunii iunie, Asociația Metrou Ușor acuza Primăria Municipiului București că îngroapă bani publici și își încalcă propriile prevederi cu noul proiect. ”Să nu fim înțeleși greșit, pasajul este absolut necesar. Atunci cum îngroapă bani publici? Simplu, proiectul lor nu prevede tramvai pe direcția Pipera – Titan; cu toate acestea, pasajul peste CF Dna Ghica-Delfinului, aflat pe același traseu al viitorului tramvai, are prevăzut spațiu pentru linia de tramvai, care a costat niște bani, iar investiția nu e amortizată. Mai mult, străpungerea N. Grigorescu-Vitan-Bârzesti și podul peste Dâmbovița au prevăzute și spațiu pentru linii, și spațiu pentru stație pe pod (plus accese pietonale), care au costat și mai mulți bani. Investiția nu este nici măcar finalizată încă”, se arăta într-o postare pe Facebook de la acea vreme a asociației. Linia de tramvai Pipera – Titan, un traseu aflat pe viitorul inel median al Bucureștiului, este prevăzută în Planul Urban de Mobilitate Durabilă București-Ilfov 2016 -2030, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru PMB și Consiliul Județean Ilfov.

Ulterior, Municipalitatea a revenit asupra proiectului, dar cu jumătăți de măsură. Mai exact, a precizat că proiectul va include linie de tramvai, dar fără ca ea să fie separată de partea carosabilă, adică mașinile vor circula (sau staționa, în multe situații, atunci când traficul este la valori maxime) pe șinele de pe pasaj. Iar tramvaiele vor fi și ele blocate în trafic, la fel ca autoturismele.

Ce a făcut Gabriela Firea pentru tramvaie. Partea plină a paharului

Și totuși, ce a făcut Gabrielei Firea pentru tramvaie în mandatul său la Primăria Capitalei? Practic, au fost doar finalizate proiectele de modernizare a infrastructurii începute de fostul primar general Sorin Oprescu – Bulevardul Liviu Rebreanu și Pasajul Piața Sudului. Pe Liviu Rebreanu s-a reluat circulația tramvaielor, după șase ani de lucrări pentru 2,78 km de cale dublă (a durat atât de mult pentru că Municipalitatea condusă de Oprescu nu a început lucrările simultan pe cele două loturi, ci consecutiv). S-a reluat circulația și pe Șoseaua Olteniței și pe Calea Văcărești, care fusese întreruptă pentru construcția Pasajului Piața Sudului.

Gabriela Firea pentru tramvaie primarii Capitalei pentru tramvaie

Singurul lucru cu adevărat lăudabil făcut în perioada Firea este separarea căii de rulare a tramvaielor de partea carosabilă prin montarea de garduri, pe linia 21 și pe inelul central al Capitalei. Dar liniile fuseseră modernizate anterior, în mandatul lui Adriean Videanu. Au mai fost dotate și câteva tramvaie cu instalație de climatizare. Cam asta a făcut Gabriela Firea pentru tramvaie în trei ani de mandat.

CITEȘTE și Licitația pentru tramvaie, secretizată de Primărie. Turcii nu ar fi respectat cerințele din caietul de sarcini