spot_img
miercuri, ianuarie 19, 2022
spot_img

Doi bărbați care furau traverse de cale ferată, prinși de polițiștii băimăreni

Doi bărbați care furau traverse de cale ferată din apropierea Aleii Filaturii din Baia Mare au fost prinși de polițiștii locali.

Sesizarea oamenilor legii a fost făcută de un consilier personal al primarului Cătălin Cherecheș, informează Ziarul de Maramureș. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție locală.

„În urma unei sesizări telefonice primite la Dispeceratul Poliției Locale Baia Mare, de la un consilier personal al domnului primar Cătălin Cherecheș, care sesiza faptul că mai multe persoane încearcă să sustragă traverse de susținere a căii ferate aflate în proximitatea străzii Aleea Filaturii nr. 3 și posibil și șine de la calea ferată, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de polițiști locali de la Ordine Publică și Circulație. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au depistat în flagrant un număr de două persoane care sustrăgeau mai multe traverse de la calea ferată și urmau să le urce într-un atelaj cu tracțiune animală. Polițiștii locali au trecut la legitimarea și identificarea acestora, au anunțat Poliția Municipiului Baia Mare și i-au predat polițiștilor naționali, în vederea continuării cercetărilor”, a anunțat, printr-un comunicat, Poliția Locală Baia Mare.

Cei doi infractori, în vârstă de 28 și 38 de ani, reușiseră să sustragă 11 traverse, până la sosirea oamenilor legii.

Ultimele Articole