Doi bărbați au fost prinși de polițiștii de la Transporturi când furau cabluri CFR de pe o secție feroviară închisă circulației.
La data de 2 februarie 2025, în jurul orei 17:30, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi – Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Tecuci au surprins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce sustrăgeau cabluri de alimentare a instalaţiilor SCB (Semnalizare, Centralizare şi Bloc), în zona km 80+00, pe relaţia feroviară Tecuci-Făurei.
Cei doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 19 ani, ambii din comuna Barcea, judeţul Galaţi, aveau asupra lor bunurile sustrase şi uneltele folosite, care au fost găsite în portbagajul unui autoturism utilizat la comiterea faptei. ”Precizăm că instalaţiile SCB sunt esenţiale pentru siguranţa şi eficienţa circulaţiei trenurilor, contribuind la prevenirea coliziunilor, optimizarea traficului feroviar şi reducerea erorilor umane”, se arată în comunicatul dat publicității de oamenii legii, citat de Monitorul de Galați.
Persoanele depistate au fost conduse la sediul poliţiei, iar autoturismul a fost sigilat şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul cauzat prin acest furt depăşeşte suma de 3.000 de lei.
Linie închisă din 2011
Circulaţia feroviară nu a fost afectată, deoarece linia se află în conservare. Pe secția 601 Tecuci-Făurei, ultimul tren de călători a circulat în 2011. În iulie 2023, așa cum am scris atunci, Ministerul Transporturilor a propus trecerea acestei secții din categoria neinteroperabile în categoria interoperabile, deci ar fi existat premisele reluării circulației trenurilor. Nu s-a întâmplat însă nimic în acest sens.
În urma probatoriului administrat în dosarul penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii au dispus reţinerea celor doi bărbaţi pentru 24 de ore.