Un adolescent a fost prins de polițiști în timp ce fura componente feroviare în zona stației CF Nazarcea din județul Constanța și s-a ales cu dosar penal.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Transporturi au depistat în flagrant delict un băiat, în vârstă de 18 ani, care a sustras mai multe componente de cale ferată, au transmis oamenii legii, citați de presa locală.
CITEȘTE și Hoț de relee CFR, arestat la Constanța. Furtul a pus în pericol siguranța circulației
Tânărul a fost depistat în zona CFR Nazarcea, care se află pe secția de circulație neinteroperabilă 817 Dorobanțu-Năvodari. Aceasta a fost ani buni închiriată către gestionarul de infrastructură feroviară neinteroperabilă Grup Feroviar Român (GFR), deținut de Gruia Stoica. SRCF Constanța a reluat administrarea ei pe 20 octombrie 2023, ca urmare a încetării la termen a contractului de închiriere.
310 componente feroviare furate
În triciclul pe care tânărul hoț îl conducea au fost descoperite 310 componente de cale ferată. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.
Pe secția 817 nu circulă trenuri de călători, dar traficul de marfă este destul de intens, având în vedere că se face legătura cu Rafinăria Petromidia de la Năvodari. Media lunară este de 94 de perechi de trenuri de marfă, potrivit ultimelor date disponibile ale Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța.