spot_img
vineri, decembrie 3, 2021
spot_img

FOTO-VIDEO Demonstrație la Arad. Peste 100.000 euro/km salvați prin frezarea șinelor de cale ferată

La Arad are loc în aceste zile prima demonstrație de frezarea șinei de cale ferată din România, făcută cu utilajele de ultimă generație ale companiei austriece Linsinger. O tehnologie care poate scuti statul român de sute de milioane de euro la refacția căii ferate, în condițiile în care peste 90% din șinele de pe teritoriul României au durata de viață expirată.

Un eveniment special, care ar putea schimba din temelii filosofia de reparare a căilor ferate din România, este în desfășurare la Arad.

Un utilaj de ultimă generație a fost testat pe o cale ferată, demonstrând cum șinele pot fi aduse cât mai aproape de parametrii constructivi fără a mai fi nevoie de înlocuirea acestora.

În imaginile alăturate se poate vedea cum arată o porțiune de șină înainte și după frezare.

O operațiune care costă doar aproximativ 7.000 de euro pe kilometru, în vreme ce schimbarea șinei ar necesita un efort investițional de 120.000 de euro/km. Bani care ar putea fi salvați de statul român. Dar și timp, având în vedere că frezarea șinei durează mult mai puțin decât o operațiune de înlocuire a ei.

Avantajele financiare ale utilizării tehnologiei propuse de compania austriacă sunt evidente. Însă și un alt aspect i-a surprins pe oficialii feroviari care au participat la operațiunea demonstrativă de la Arad, și anume că utilajul poate fi adus pe cale rutieră la ”locul faptei”, unde el este transferat pe șine fără a fi nevoie de vreo macara specială.

Utilajul poate acționa și la trecerile la nivel cu calea ferată:

Frezarea șinei de cale ferată nu necesită închiderea circulației pentru perioade mari

România este singura țară europeană care, până în momentul de față, nu utilizează o tehnologie de acest fel. Și asta pentru că alte guverne, multe dintre ele cu vistierii mult mai ”burdușite” decât cea a Palatului Victoria, au foarte mare grijă de finanțele lor și nu concep să se angajeze la cheltuieli inutile.

Acolo unde este vorba de proiecte de modernizare din temelii a căii ferate, pe coridoarele de viteză, șinele trebuie înlocuite. Însă dacă este vorba de tronsoane feroviare care necesită doar readucerea căii de rulare în parametrii constructivi, frezarea șinelor reprezintă o alternativă mult mai economică. Unde mai pui că acolo unde linia este simplă înlocuirea șinelor necesită închiderea circulației, fapt ce generează neplăceri pentru călători și pierderi pentru transportatorii de marfă.

Pe rețeaua feroviară românească sunt șine care au și 100 de ani vechime

Este și cazul României, care are nevoie de refacția căii ferate pe mii de kilometri. Pe sectoare întregi din infrastructura feroviară românească șinele sunt vechi (unele chiar și de aproape 100 de ani) și deteriorate, în unele locuri mai accentuat, din cauza uzurii induse de materialul rulant.

Una dintre cele mai performante tehnologii pentru reprofilarea șinelor de cale ferată este propusă de compania austriacă Linsinger, cu o experiență de peste 80 de ani în domeniul frezării și polizării șinelor de cale ferată. Firma Linsinger este reprezentată în România de către compania Leonard Import Export SRL, care oferă sprijinul necesar pentru introducerea tehnologiei de reprofilare, respectiv de mentenanță la șinele de cale ferată.

Primul tren de frezat șine a fost prezentat de firma austriacă Linsinger Maschinenbau în urmă cu 25 ani. Pe scurt: trece trenul de lucru și în urma lui șina este ca nouă, fiind reprofilată. Defectele apar în linie curentă, dar mai ales în dreptul schimbătoarelor de cale sau al trecerilor la nivel, unde forțele exercitate pe suprafața șinei sunt mult mai puternice.

Utilajul ”bărbierește” șina

Trenul de lucru reînnoiește linia ferată prin frezarea și șlefuirea ciupercii șinei. Acesta are roți de prelucrare cu sute de ”cuțite”, care pur și simplu ”bărbieresc” mici părți din șină, iar acest lucru se desfășoară cu viteză redusă, astfel încât să poată fi eliminate toate defectele în urma trecerii trenului de lucru. Operațiunile de șlefuire și frezare asigură o linie reînnoită, ceea ce conferă o călătorie mult mai rapidă, confortabilă și silențioasă pentru toate trenurile.

Este vorba de așa-numitele ”Milling trains”, trenuri de prelucrare prin frezare și șlefuire a șinelor. Tehnologia Linsinger Rail Milling Trains este renumită în întreaga lume ca fiind cea mai eficientă soluție de prelucrare a șinelor în mod continuu.

Ea poate fi utilizată nu numai la șinele de cale ferată, ci și la cele de metrou și de tramvai. O precizare esențială, având în vedere că șinele de tramvai, bunăoară, prezintă deformări chiar vizibile cu ochiul liber nu numai în București, dar și în multe alte orașe din țară.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole