Franța se pregătește pentru un grup unic de mobilitate

Incepand cu 1 ianuarie 2020, companiile feroviare de stat franceze vor fuziona si vor forma SNCF SA, o companie de tip holding, in cadrul reformei feroviare franceze legiferata in iunie 2018, conform careia cele trei entitati detinute de stat – SNCF, SNCF Mobilités, SNCF Réseau si subsidiarele acestora – sa fuzioneze intr-un singur grup de transport feroviar si mobilitate detinut de stat.
In acelasi timp, activitatea operationala a SNCF SA va fi transferata companiei SNCF Voyageurs SA, care va combina operatiunile de pasageri si activitatea de material rulant a fostelor companii. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2020, Grupul SNCF va fi format dintr-o companie tip holding, SNCF SA, care va avea mai multe subsidiare, inclusiv SNCF Voyageurs SA si SNCF Réseau SA.
Prin urmare, incepand cu 1 ianuarie 2020, datoriile obligatiunilor fostelor companii vor reveni companiei SNCF SA.
SNCF SA, compania mama a noului grup, va conduce grupul rezultat in urma fuziunii respectand cerintele de independenta care guverneaza administratorii de infrastructura.
In cadrul reformei, Grupul SNCF isi va modifica politica financiara. Incepand cu 1 ianuarie 2020, SNCF SA va fi responsabil cu finantele intregului grup.
In mod exceptional si din motive operationale legate de implementarea unui singur sistem de emitere, pentru o perioada de tranzitie care nu va depasi 30 iunie 2020, SNCF Réseau SA va putea sa isi gestioneze propriile finantari de pe pietele de capital.
Conform angajamentelor grupului, datoria SNCF Réseau la data de 30 iunie 2020 va ramane in bilantul companiei dupa aceasta data. Nu exista planuri pentru transferul acestei datorii catre SNCF SA sau catre alte entitati ale grupului.
In 2018, SNCF a inregistrat un venit in valoare de 33,3 miliarde de euro si are 272.000 de angajati in 120 de tari.
SNCF Réseau este al doilea cel mai mare investitor public din Franta cu 58.000 de angajati si venituri in 2018 in valoare de 6,3 miliarde de euro, inclusiv 3,4 miliarde de euro care provin din taxe de acces la infrastructura platite de SNCF Mobilités. Administratorul de infrastructura garanteaza acces la retea si la infrastructura pentru cei 42 de clienti ai sai.
SNCF Mobilités are 204.000 de angajati, iar in 2018 a inregistrat venituri de 31,7 miliarde de euro. Operatorul de transport este prezent in 120 de tari.