Franţa: noi propuneri pentru reforma sistemului feroviar

22 februarie 2018

Raportul privind sistemul feroviar francez alcatuit de Jean-Cyril Spinetta, fost preşedinte general al Air France-KLM, şi înaintat premierului Franţei, Édouard Philippe, include 43 de propuneri pentru redresarea sistemului. Documentul, intitulat “Raport asupra viitorului transportului feroviar”, va constitui obiect de lucru pentru segmentul dedicat sistemului feroviar in viitoarea lege “de orientare a mobilitatii” prevazuta pentru luna aprilie.

Printre măsurile propuse se numără transformarea operatorului SNCF Mobilités şi a administratorului infrastructurii SNCF Réseau in societati anonime cu capital de stat; incetarea extinderii retelei de mare viteza si modernizarea reţelei actuale; revizuirea oferirii de servicii de transport pasageri pe liniile cu numar mic de utilizatori; transformarea in filiale a activitatilor de transport marfa din cadrul SNCF si recapitalizarea acestora; reintegrarea in cadrul SNCF Réseau a filialei de gestionare a gărilor Gares & Connexions (care este in prezent in subordinea SNCF Mobilités) si a operatiunilor de siguranta feroviara, care in prezent depind de holdingul SNCF.

Documentul mai preconizeaza lansarea procesului de deschidere a concurenţei pe segmentul de trenuri regionale si de conexiuni de lung parcurs (intercity şi de mare viteză) din 2019, pentru ca operatorii concurenti sa poata intra efectiv pe piata din 2021. Pentru liniile regionale, raportul propune licitatii cu un singur castigator care va deveni operatorul liniei pentru care a licitat. In cazul conexiunilor de lung parcurs, raportul opteaza pentru concurenţa in acces liber (mai mulţi operatori pe aceeasi linie).