Primăria Municipiului Oradea anunță sosirea primului tramvai dintr-un lot de 9 unități care vor fi livrate treptat până în februarie 2026. Este vorba de primul cumpărat de municipalitate prin PNRR, celelalte de până acum fiind achiziționate prin Programul Operațional Regional.
(sursa video primar Florin Birta)
Tramvaiele sunt livrate de societatea Astra Vagoane Călători SA, în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1” și „etapa 2”, implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale.
Valoarea totală a contractului este de 78.750.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 8.750.000 lei fără TVA pentru fiecare tramvai, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Tramvaiele vor fi livrate ritmic, câte unul pe lună, urmând ca întregul lot să fie recepționat până cel târziu în luna februarie 2026. Dintre cele 9 tramvaie, 3 sunt bidirecționale și 6 unidirecționale. Tramvaiele bidirecționale oferă flexibilitate crescută în exploatare, putând fi utilizate eficient chiar și în condiții de lucrări sau restricții de circulație.