vineri, noiembrie 29, 2024
spot_img

FOTO. Trenurile PESA pentru România au intrat în fabricație

O echipă a Autorității pentru Reformă Feroviară a vizitat în Polonia uzina PESA, unde se fac trenurile pentru România.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în perioada 25-27 noiembrie 2024, echipele de proiect RE-R1 (rame electrice regionale) si RE-IR2 (rame electrice interregionale) ale autorității se află în Polonia, la fabrica PESA, de la Bydgoszcz, pentru a verifica stadiul productiei celor 82 de trenuri contractate de la producătorul polonez, în decembrie 2023 și ianuarie 2024.
Furnizorul din Polonia a programat pentru sfârșitul semestrului I al anului 2025 aducerea primului tren în România, pentru efectuarea testărilor, în vederea obținerii autorizării de circulatie.
Astfel, trenurile vor fi predate spre explotarea în serviciul public al României celor 6 operatori care au încheiat contract de servicii publice pe 10 ani, după o metodologie care a ținut cont de cota de piață a fiecăruia.
Sursa de finanțare pentru cele 62 de rame electrice regionale este asigurată prin Fondul pentru Modernizare (FM), iar în cazul celor 20 de rame electrice interregionale finanțarea se face prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

PESA va construi trei depouri

Parte a contractelor sale de livrare a aproximativ 90 de trenuri, PESA va construi trei depouri în România, destinate mentenanței.

Depourile vor fi construite la București, Iași și Cluj, fiecare urmând să aibă 3-4 posturi de lucru, inclusiv de rezervă, a declarat miercuri la Berlin, în cadrul InnoTrans, Krzysztof Zdziarski, președinte PESA. Într-o conferință de presă comună cu Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, președintele PESA a declarat că este un contract „prestigios și important” pentru PESA. Trenurile sunt similare cu cele livrate în Cehia, urmând să sufere modificări minore, în conformitate cu cerințele părții române. Trenurile funcționează atât cu tensiune de 3kV DC (specifică Poloniei), cât și cu 25 kV AC tipică României. Acest lucru e important, căci astfel vor putea oferi servicii cross-border.

Contractul include și mentenanța trenurilor pe perioada de probă, există două perioade, din care una de 15 ani obligatorie. Producătorul garantează calitatea produsului, căci el îi asigură și mentenanța.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole