Un incendiu survenit miercuri seară la locomotiva trenului RE 9911 a determinat o întârziere de 241 de minute.
Fotografii apărute pe site-uri de socializare indică apariția unui incendiu la locomotiva RE 9911 (clasa 41 număr parc 121) pe relația București – Craiova. Locomotiva care prezenta incendiu a fost înlocuită de DA 888 (la rândul ei, o locomotivă diesel veche de 30-40 de ani) pentru a tracta trenul care trebuia să ajungă la ora 22.11 la Craiova.
Incendiul a survenit între localitățile Malu Mare – Leu din județul Dolj. Staționarea trenului patru ore în imediata vecinătate a Craiovei este de neînțeles cum acolo se găsește o remiză a CFR Călători, dar și locomotive deținute de CFR Marfă. În plus, operatorii de transport feroviar au semnat un protocol pentru eliberarea liniei curente.
Nu e prima locomotivă CFR Călători cu incendiu
Odată cu venirea temperaturilor ridicate este de așteptat să crească exponențial şi incidentele privind locomotivele defecte.
În urmă cu zece zile, locomotiva trenului IR 472 s-a defectat în zona localității Șercaia, județul Brașov, pe Magistrala 200. Trenul a plecat din București la ora 18:25 cu destinația Budapesta și ar fi trebuit să ajungă la ora 23:39 în stația Sibiu, conform programului său de circulație. Numai că în jurul orei 22:00 locomotiva s-a defectat.
În data de 3 iulie un incendiu la locomotiva unui tren de marfă care transporta țiței s-a produs în județul Sălaj, iar pompierii au intervenit. La jumătatea lunii iunie un incendiu a izbucnit la locomotiva unui tren de călători, în comuna Tinosu din judeţul Prahova, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.