vineri, martie 29, 2024
spot_img

FOTO. Cum arată cel mai spectaculos tunel feroviar din vestul țării

Oficialii arădeni au postat miercuri fotografii cu tunelul feroviar din comuna Bata, pe Valea Mureșului, pe traseul liniei Curtici – Simeria.
Câteva fotografii au fost postate pe pagina sa de socializare de către Iustin Cionca, președintele CJ Arad.
„Una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din județul Arad este în comuna Bata, pe Valea Mureșului, acolo unde se construiește un tunel prin munte, pe traseul trenului de mare viteză Curtici-Simeria. Există o posibilitate ca la sfârșit de 2022 să circulăm prin tunel si pe noul traseu, potrivit Asociației Pro Infrastructura. Tot anul viitor ar putea fi deschise cele două poduri noi peste Mureș, de 435 m și 384 m, de la Conop, care vor fi translatate peste Mureș zilele următoare”, spune acesta.
Redăm restul postării acestuia:
Magistrala feroviară dintre Arad și Simeria, parte a Coridorului Feroviar Rin-Dunare, este în proces de reconstrucție. Pe loturie 2A și 2B, unde calea ferată va traversa Mureșul de 4 ori și va trece prin tunelul de la Bata tunel pentru a asigura un traseu mai drept care să permită viteze de 160 km/h. Antreprenorul Astaldi a semnat contractul cu CFR în 2017, lucrările efective au început în 2018 și se află acum la stadiul fizic de aproximativ 60%, potrivit unei evaluări a Asociației Pro Infrastructură.
In județul Arad se derulează lucrări foarte mari la infrastructura de cale ferată. Circulația pe noua variantă Bârzava-Vărădia este dependentă de tunelul Bătuța (603m) din care s-a forat mai mult de jumătate. Din păcate, constructorul a sesizat la Ministerul Transporturilor probleme birocratice la ambele capete (exproprieri, acord de mediu revizuit, scoatere din circuitul forestier), care cad în sarcina CFR. Ce pot să spun este că la tunelul feroviar de la Bata se lucrează neîntrerupt.
Tunelul de la Bata este primul care se construiește în ultimii 30 de ani în vestul țării și se numește, tehnic, „T3 Bata km 559+967 – 560+570”. El face parte din șantierul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici -Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan- European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Tronsonul 2 și Tronsonul 3, Subtronson 2 : Cap Y Barzava – Cap Y Ilteu” (D.C.)

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole