vineri, noiembrie 29, 2024
spot_img

FOTO. Astra Vagoane Călători a predat STB al nouălea tramvai, cu ocazia SAB&A

Compania Astra Vagoane Călători a adus joi la Salonul Auto București & Accesorii al nouălea tramvai destinat STB.

Oficialii producătorului arădean au prezentat tramvaiul care a fost adus pe două trailere pentru că are o lungime de 36 de metri. La prezentarea tramvaiului au fost prezenți Stelian Bujduveanu – viceprimar al Capitalei, Adrian Criț – director general STB SA, Valer Blidar – acționarul Astra Vagoane Călători.

Potrivit lui Valer Blidar, tramvaiul se bazează pe cele mai moderne soluții tehnologice din UE și oferă un consum redus de energie.

Printre primii vizitatori ai tramvaiului s-a numărat și o persoană în vărstă de 83 de ani, pasionată de acest mijloc de transport.

Contractul semnat în primăvara anului trecut prevede livrarea de tramvaie lungi de 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei.

Contractul pentru achiziția celor 100 de tramvaie se ridică la valoarea de 840 de milioane de lei, iar vehiculele au o garanție de șapte ani, acordată de producătorul arădean. Ele vor circula pe opt linii de tramvai din capitală, aferente a tot atâtea subcontracte.

 

 

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole