spot_img
sâmbătă, mai 28, 2022
spot_img

Fost ministru al Transporturilor: Lipsa traficului pe M6 spre Otopeni, o „tâmpenie useristă”

Fost ministru al Transporturilor, pesedistul Răzvan Cuc, îl consideră mincinos pe Cătălin Drulă, persoana nominalizată de USR pentru funcția de ministru al Transporturilor, în cazul în care USR PLUS ar intra în Guvern.

”În al doilea rând, o altă minciună a fost cu privire la Magistrala 6 de metrou Aeroport Otopeni – 1 Mai. Dânsul susține încontinuu că nu ar fi trafic. Este o tâmpenie strict USR-istă, care se bazează doar pe niște date furnizate de către ONG-urile lor, probabil”, a spus Cuc, într-o declarație făcută DC News.

Reamintim că ministrul Cătălin Drulă este un opozant al prelungirii liniei de metrou de la Băneasa/Tokyo la Aeroportul Otopeni.

Cătălin Drulă: Pe unele magistrale cererea ar fi de zece ori mai mare

„Sunt nişte semne de întrebare în legătură cu această investiţie (M6 Băneasa-Aeroport, n.r.), pe care o reevaluăm, şi, în contextul în care o magistrală de metrou, odată construită, are nişte costuri foarte mari asociate şi ele trebuie să fie acoperite cu un trafic mare de călători, iar în Bucureşti sunt nevoi foarte mari de metrou pe nişte magistrale care ar avea o încărcare poate şi de 10 ori mai mare. Mă refer de exemplu la magistrala M5, axa est-vest a Bucureştiului, şi la magistrala M4, axa nord-sud decalată faţă de centrul oraşului spre vest”, a susţinut Drulă.

El explica faptul că trenul de la Gara de Nord către aeroport, la terminalul actual, face 20 de minute, iar metroul ar face 35 de minute, cu 14 opriri, şi nici nu ar ajunge până la noul terminal al aeroportului.

Proiectul, deblocat la începutul lui octombrie

”𝗔𝘀𝘁ă𝘇𝗶, î𝗻 ș𝗲𝗱𝗶𝗻ț𝗮 𝗱𝗲 𝗚𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻, 𝗮𝗺 𝗱𝗲𝗯𝗹𝗼𝗰𝗮𝘁 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗺𝗮𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗠𝟲. 𝗠𝟲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗹𝗶𝗻𝗶𝗲 𝗱𝗲 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗮𝗽𝗮𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗹𝗲𝗴ă𝘁𝘂𝗿𝗮 î𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗡𝗼𝗿𝗱𝘂𝗹 ș𝗶 𝗦𝘂𝗱𝘂𝗹 B𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲𝘀𝘁𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶, 𝗽𝗿𝗶𝗺𝗮 𝗺𝗮𝗴𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝗹ă 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲𝗮𝗴ă 𝗱𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁 𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁ăț𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗜𝗹𝗳𝗼𝘃 (𝗢𝘁𝗼𝗽𝗲𝗻𝗶 – 𝗕𝘂𝗰𝘂𝗿𝗲ș𝘁𝗶 – 𝗝𝗶𝗹𝗮𝘃𝗮) M6 este o ramificație din Magistrala M4 Străulești – Gara de Nord – Palatul Parlamentului – Eroii Revoluției – Gara Progresu. Prin implementarea proiectelor de metrou M4 și M6 se asigură funcționalitatea completă a acestei investiții, 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗦𝘂𝗱𝘂𝗹 𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗮𝗹𝗲𝗶 𝗮𝘃â𝗻𝗱 𝗮𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗱𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁 î𝗻 𝘇𝗼𝗻𝗲𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗡𝗼𝗿𝗱!”, anunța la începutul lunii pe contul său de Facebook secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu.



BEI: N-au nici alții, deci nu e dramă dacă nu aveți nici voi

În dispute au fost invocat inclusiv un așa zis studiu al BEI care susținea printre altele că realizarea metroului nu e obligatorie in condițiile in care multe alte capitale europene nu au așa ceva. Studiul BEI a fost insă desființat de compania autohtonă de consultanță Metroul care a afirmat și a indicat unele greșeli:

  • Raportul nu face referire la tronsonul 2 Tokyo-aeroport, ci la întreg proiectul;
  • Raportul are la baza Studiul de Fezabilitate M6 aprobat prin HG, Anexa 1 a cererii de finanțare si fișierul ACB excel din aplicația de finanțare pentru fonduri UE, dar nu a luat în considerare niciunul din documentele Anexa la SF (13 anexe oficiale) care au fost elaborate în perioada 2018-2019 la cererea CE și aprobate de către CE ca anexe la cererea de finanțare;
  • Raportul forțează in mod nejustificat si eronat o diminuare a traficului estimat cu 20% si o creștere a costului de investiție cu 30% astfel încât să declare proiectul socio-economic nerentabil.

Consultantul M6 mai spunea că experții BEI au pornit de la o ipoteză greșită când au scris că traficul estimat pentru noua linie de metrou nu ține cont și de noua linie de cale ferată. „Raportul (BEI – n.r.) trebuie să ia în considerare Anexa 9 Rail connection to the airport la SF 2017, parte integrantă din aplicația pentru fonduri UE, elaborată în 2018 la cererea experților CE și care analizează cu ajutorul modelului de transport impactul proiectului de cale ferată asupra coridorului M6”, explică consultantul M6.

Concluziile Metroul SA sunt disponibile aici

Ultimele Articole