spot_img
sâmbătă, ianuarie 28, 2023
spot_img

Fost ministru al Energiei: România ignoră calea ferată, deși e una dintre cele mai lungi din UE

România ignoră calea ferată, consideră Răzvan Nicolescu, expert în energie și fost ministru al Energiei.

Într-o scurtă evaluare a obiectivelor pe care ar trebui să le urmărim în 2023, Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei în 2014 a opinat că România ignoră calea ferată, din păcate.

România ignoră calea ferată

România ignoră calea ferată

„Ignorăm, de asemenea, calea ferată, deşi e una dintre cele mai lungi din Europa”, a scris el pe pagina sa de socializare. „Anul 2023 trebuie să fie un an al investiţiilor în energie. România este încă ţara cea mai puţin dependentă de importurile de energie din Europa Centrală şi de Est. Nu ne mai putem permite însă întârzieri. Riscul de a deveni cea mai dependentă ţară de importuri în anul 2025-2026, când Unitatea 1 de la Cernavodă va intra în revizie pentru 3-4 ani, este foarte mare, pe fondul lipsei de apetenţă pentru investiţii.

Viziunea şi bunele intenţii ale lui Joe Biden despre rolul României în securitatea energetică regională (vedeţi în primul comentariu) sunt vechi, dar, din păcate, încă departe de a fi realizate din cauza noastră. În plus, cercetările în inovarea în energie sunt aproape inexistente, iar coordonarea dintre sectorul energetic şi cel de transporturi este deficitară. Construim multe drumuri departe de linii şi vom avea probleme cu dezvoltarea automobilelor electrice”, a mai spus el.

Ultimele Articole