spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Fost director general de companie feroviară de stat, trimis în judecată de DNA

Un fost director general al Telecomunicaţii CFR SA a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi încheiat zeci de contracte care nu erau necesare, creându-se un prejudiciu de peste trei milioane de lei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi și citat de Agerpres, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae-Ciprian Vrânceanu, la data faptelor director general al SC Telecomunicaţii CFR SA, filială a CNCF CFR SA, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată.

Fostul director general al Telecomunicaţii CFR a plătit servicii care s-au prestat doar scriptic

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 2009 – 2010, Vrânceanu, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, ar fi încheiat în mod fraudulos, în dauna societăţii comerciale pe care o conducea, 57 de contracte cu 27 de societăţi comerciale, avocaţi sau persoane fizice autorizate, având ca obiect prestarea unor servicii, în special de audit, certificare, consultanţă, evaluare profesională, lucrări de construcţii, sau livrarea unor bunuri (aplicaţii IT) care nu erau necesare.

De asemenea, arată anchetatorii, Vrânceanu ar fi efectuat sau ar fi dispus efectuarea plăţilor în baza contractelor, deşi unele dintre aceste servicii nu s-au executat sau executarea a fost formală, simulată, iar bunurile fie nu au fost livrate, fie nu erau corespunzătoare, utilizabile.

Ciprian Vrânceanu (PDL) a mai avut probleme cu legea

DNA precizează că beneficiarii contractelor frauduloase ar fi fost cunoştinţe, prieteni, colegi de partid sau foşti colegi de serviciu, iar prejudiciul ar fi de 3.152.699 lei. Partidul amintit de procurori este PDL, căci în acea perioadă Ministerul Transporturilor era condus de Radu Berceanu. Totodată, Ciprian Vrânceanu a fost ani buni și prim-vicepreședinte al PDL Covasna. În județul de baștină, el a mai avut probleme cu legea, așa cum a scris presa loacală.

Societatea Telecomunicaţii CFR SA s-a constituit parte civilă în cauză, menţionează procurorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Ultimele Articole