Forța de muncă din sectorul feroviar: peste jumătate are mai mult de 50 de ani

În România, forţa de muncă din sectorul feroviar este caracterizată de o reprezentare foarte slabă a tinerilor (cu vârsta de sub 30 de ani), potrivit raportului dedicat infrastructurii feroviare, dat publicitații de către Consiliul Feroviar.

șantiere feroviare

Peste 45% din personal are vârsta cuprinsă între 35 şi 50 de ani, iar aproape 50% dintre angajaţi au vârsta de peste 50 de ani, notează autorii raportului.

Fenomentul este întâlnit în întregul sector feroviar european. Recrutarea personalului se efectuează cu dificultate din cauza lipsei de candidați cu pregătire specifică activităţii de exploatare a companiei sau a specialiştilor, precum și a condițiilor de muncă și responsabilităților impuse de siguranța circulației.

Astfel, deşi a existat un număr mare de posturi de execuţie vacante, majoritatea vizând activitatea de exploatare, acestea nu s-au putut ocupa în urma organizării selecţiilor de personal. Această situaţie a fost determinată, pe de o parte, de desfiinţarea şcolilor profesionale cu specific feroviar, dar şi a numărului tot mai redus al studenţilor care urmează cursurile facultăţilor de profil. În această situaţie, numărul angajaţilor din acest sector a înregistrat o continuă scădere. În 2018 un număr de 1.170 de salariaţi au plecat din cadrul companiei CFR SA astfel: 649 prin pensionare, 39 prin demisie, 283 cu acordul părţilor, 49 prin desfacerea contractelor individuale de muncă pentru abateri grave, 51 prin încetarea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată şi 99 din alte cauze.

De asemenea, în cadrul CFR SA au fost recrutaţi 1.056 de salariaţi: 977 prin angajare pe posturi deficitare din activitatea de exploatare şi a specialiştilor şi 79 prin angajare pe durată determinată.

În condițiile în care acest trend de îmbătrânire persistă de ceva vreme, Club Feroviar, prin Cariera Feroviară vine în sprijinul companiilor din domeniul feroviar cu două proiecte:

  • www.cfir.ro – prima platforma de angajări din România care se adresează exclusiv companiilor care activează în domeniul feroviar. Lansată în 2017, a atras peste 40 de companii, până acum, cu mai mult de 200 de anunțuri de angajare publicate. În data de 20 mai anul viitor se va organiza cea de-a treia editie a Târgului de Joburi și Cariere – Cariera Feroviară în România.
  • www.carieraferoviara.ro – cursuri de perfectionare si specializare.