Guvernul italian a acceptat la finele săptămânii trecute prelungirea până pe 15 iulie a datei până la care Ferrovie dello Stato (FS), societatea italiană de căi ferate, trebuie să depună o ofertă pentru preluarea Alitalia.
FS depusese la finele lunii octombrie o ofertă de cumpărare a Alitalia, dar aceasta nu prevedea că ea depășește 50% din capitalul social, informează L`Antenne.
Ferrovie dello Stato este în discuții cu Delta Airlines, care ar fi dispusă să preia 15% din capital. Alte 15 procente ar urma să fie preluate de Trezoreria italiană, ceea ce ar duce participația publică la 45%. În acest caz, va trebui să mai fie găsit unul sau mai mulți parteneri pentru cele 40% restante.
În mai 2017, Alitalia a declanşat procedurile de faliment pentru a doua oară în ultimul deceniu, după ce angajaţii au respins reducerile de personal şi alte concesii legate de un plan de reorganizare în valoare de două miliarde de euro destinat salvării operatorului aerian italian.
Salvarea Alitalia, la mâna Ferrovie dello Stato
La acea vreme, acţionarii Alitalia au votat în unanimitate intrarea în administrare specială. Potrivit legislaţiei italiene, Guvernul a fost nevoit să pună la dispoziţia companiei fondurile necesare continuării operaţiunilor şi va numi reprezentanţi care să redreseze compania sau să o lichideze.
Alitalia, ai cărei acţionari principali includ Etihad Airways din Abu-Dhabi şi bănci italiene, a anunţat la finele lunii aprilie 2017 că a epuizat toate opţiunile pentru a rămâne solvabilă, după ce angajaţii au respins planul de recapitalizare care implica desfiinţarea a 1.600 de locuri de muncă.
Alitalia, care are 12.500 de angajaţi, a avut probleme după falimentul precedent, din 2008.
Acum, salvarea companiei aeriene pare să vină din partea căii ferate.