Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, i-a transmis luni lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, să-și vadă de treabă pentru că politicienii nu sunt acceptați la mitingul ceferiștilor.
”Domnule Călin Georgescu, ca profesioniști, cu tot respectul cuvenit, vă transmitem rugămintea de a vă retrage afirmația făcută public pe 19 ianuarie 2025, că vă veți prinde în Hora Unirii vineri, 24 ianuarie 2025, la orele 13:00, în Piața Victoriei. Considerăm că ați fost indus în eroare, deoarece organizatorii acestui miting de protest nu doresc transformarea acestuia într-o acțiune politică sau aniversară”, se arată într-un comunicat semnat de Rodrigo Maxim, colonelul (r) Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) și de colonelul (r) Marian Tudor, președintele sindicatului ROMIL, organizatorii mitingului de protest din 24 ianuarie 2025.
În schimb, sindicaliștii solicită prezența la Palatul Victoria a premierului Marcel Ciolacu, căruia vor să-i ceară abrogarea Ordonanței 156/2024, cunoscută ca Ordonanța Trenuleț. Totodată, organizatorii mitingului vor ca la sediul Guvernului să fie prezenți și miniștrii Finanțelor, Muncii, Transporturilor, Apărării și de Interne, pentru a se întâlni cu cele două delegații ale protestatarilor.
”Urându-vă succes în războiul politic pe care îl duceți, vă transmitem solicitarea să nu interveniți în lupta socială pe care sindicatele o duc! Indiferent de opțiunile lor politice: rezerviștii, polițiștii, ceferiștii, sindicatele și ONG-urile din toate ramurile de activitate, inclusiv ale revoluționarilor, vor fi pe 24 ianuarie 2025 în Piața Victoriei și trebuie să fim cât mai mulți, exclusiv pentru dreptate socială! În spiritul unității noastre, interzicem ferm, la acțiunile de acest gen, orice prezență și orice manifestare cu caracter politic”, îi mai transmit sindicaliștii lui Călin Georgescu, în comunicatul menționat.
Revendicările de la mitingul ceferiștilor
Pe 8 ianuarie, așa cum am scris atunci, Rodrigo Maxim a anunțat când va avea loc primul miting al ceferiștilor din 2025.
Mitingul va avea loc pe 24 ianuarie 2025, între orele 13:00 și 16:00, în Piața Victoriei, și va avea ca scop ”impulsionarea rezolvării promisiunilor făcute de Guvemul României delegaților federaţiilor cu ocazia mitingului din 29 noiembrie 2024 și a unor situaţii apărute între timp, gen Ordonanța Trenuleţ”. Înștiințarea privind organizarea protestului a fost înregistrată la Primăria Capitalei.
Una dintre nemulțumiri este legată de modul de acordare de către statul român, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a trenurilor noi de călători. Rodrigo Maxim spune că această alocare se face în raport invers față de prestația avută, respectiv CFR Călători, chiar dacă are 80% din totalul prestației feroviare din România, va primi doar 20% din totalul trenurilor noi achiziționate pe fonduri europene, restul urmând să meargă la operatorii privați.
”Mitingul feroviar este și împotriva anulării de trenuri ale CFR Călători din Mersul de Tren în vigoare pentru anul 2025 și împotriva concedierilor colective din cauza subcompensării operatorului de stat CFR Călători SA și împotriva subfinanțării infrastructurii feroviare administrate de CNCF CFR SA”, se arată în comunicatul FSTFR. O altă nemulțumire a ceferiștilor este neacordarea condițiilor de muncă speciale angajaților care au avut grupe de muncă anterior.