spot_img
miercuri, februarie 8, 2023
spot_img

Fără noroc. Grindeanu anunță semnarea contractului la Caransebeș-Lugoj, CNSC îi dă o veste proastă

Exact în ziua în care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța posibila  semnare a contractului pentru primul lot din Caranbeș-Lugoj, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat planurile ministrului peste cap, obligând CFR SA să revină asupra excluderii companiei Alstom din licitație. Negarea realităților, întoarcerea acestora la 180 de grade în favoarea imaginii publice și a intereselor electorale, au devenit principalele instrumente folosite de clasa politică, iar situația licitațiilor dintre Caransebeș și Arad arată aceasta.

În aproximativ două săptămâni s-ar putea semna primul contract de modernizare a liniei de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, la Timișoara, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Lotul 1 Caransebeș – Lugoj la care face referire oficialul are aproape 40 de kilometri lungime, potrivit expressdebanat.ro.

Recent, Ministerul Transporturilor a semnat contractul de finanțare de aproape 9 miliarde de lei pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Arad.

„În principiu, ar trebui să se încheie toate acele perioade de contestații pentru câștigătorii desemnați de CFR. E o lucrare pe care nu știu dacă foarte mulți o cunoașteți, cel puțin în ceea ce privește Timișoara. O să vin împreună cu proiectanții, în momentul în care vom semna contractele pe loturile 2 și 3, să vedeți ce lucrări vor fi în Timișoara. Nu e vorba doar de dublarea căii ferate, de modernizare și de toate lucrurile la care poate ne-am gândit cu toții, ci sunt și lucrări care au impact asupra orașului, cu intersecții, cu lucruri care vor face traficul mult mai ușor, la Baader și pe toate celelalte intersecții, iar această suma este una care, spuneam, pentru zona aceasta este cea mai mare alocată. Sper ca în două săptămâni să poată fi semnat primul contract.”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Tot vineri însă CNSC a dat dreptate firmei franceze Alstom după cum a relatat aici Club Feroviar.

Ultimele Articole