spot_img
luni, decembrie 6, 2021
spot_img

Fără autobuze pe linia de tramvai în București, de la finalul lunii decembrie

De la finalul lunii decembrie și până în primăvară nu vor mai circula autobuze pe linia de tramvai în București, a anunțat luni dimineață Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI).

Din motive de siguranță, în fiecare an, în anotimpul rece, autobuzele care în perioada verii au circulat pe liniile de tramvai din București vor reveni la traseul de pe carosabil începând cu data de 27 decembrie și vor reveni pe calea de rulare a tramvaielor din 27 martie, a precizat TPBI. În cazul în care condițiile meteo se degradează înaintea acestei date, autobuzele vor reveni la traseul de pe carosabil mai devreme, la dispoziția TPBI.



Autobuze pe linia de tramvai, doar în perioada 27 martie-27 decembrie

Pentru siguranța călătorilor, TPBI a decis ca autobuzele să poată utiliza calea de rulare a tramvaielor ca bandă proprie numai în intervalul 27 martie – 27 decembrie.

Ținând cont de instabilitatea atmosferică, în afara acestui interval, autobuzele vor utiliza carosabilul pentru efectuarea curselor programate, conform prevederilor contractelor semnate de TPBI cu operatorii de transport.

La rândul lor, operatorii de transport vor lua toate măsurile necesare pentru instruirea conducătorilor de vehicule în legătură cu această decizie și vor informa călătorii, care nu vor mai utiliza stațiile de tramvai ca zonă de așteptare pentru autobuze.

TPBI este primul organism creat la nivel regional care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole