Producătorul Faiveley Transport, cu sediul în Franţa, a obţinut din partea Bombardier Transportation o serie de contracte pentru furnizarea de sisteme pentru 162 de vagoane Bombardier Movia destinate metroului din New Delhi. Valoarea contractelor este de peste 20 milioane euro. Contractele acoperă o gamă largă de sisteme, inclusiv sisteme de frânare, sisteme compacte de climatizare, pantografe, sisteme de acces şi uşi pentru compartimente.
Faiveley Transport va avea în sarcină proiectarea, producerea şi livrarea echipamentelor. Livrările vor începe de la jumătatea anului în curs.
“Suntem mândri că am obţinut aceste noi contracte pentru proiectul de metrou din New Delhi şi că ne-am consolidat poziţia pe segmentul de metrou din India, un sector cu mare creştere în această ţară,” a spus Simon Charlesworth, vice preşedinte Vânzări şi Marketing în cadrul Faiveley Transport.