Trenul chinez cu care CRRC a participat la licitația ARF de trenuri interregionale a obținut în Austria certificarea de tip.
Pentru a putea circula pe rutele naționale, trenul chinezilor mai trebuie să facă doar probe de compatibilitate cu rețeaua națională, explică experți în domeniu.
„Trebuie să vină să le fie făcută compatibilitatea cu reţeaua şi atâta tot. Aceasta este făcută de AFER, iar CFR pune la dispoziţie ruta. După aceasta, ASFR pune trenul pe piață”, spune unul dintre aceștia.
Verificarea înseamnă certificarea compatibilității de către un organism notificat (NoBo). Acesta verifică compatibilitatea sistemului cu specificaţiile tehnice de interoperabilitate. Ulterior, Organismul Desemnat, în cazul nostru AFER, va trebui să facă verificarea compatibilităţii cu normele tehnice naţionale care sunt mult mai puţine, aproximativ 10-15 față de peste 100 la nivel european.
Verificările naționale prevăd controlul gabaritului, a compatibilității electromagnetice cu instalațiile românești. În cazul în care se dorește o producție de masă apare o a doua verificare ce privește respectarea calității producției, în sensul obținerii unei omogenități a procesului de fabricație de natură a garanta o calitate constantă de la prima ramă la ultima ramă.
Surse din piață menționează o supărare la nivelul AFER, care a pierdut aproximativ trei milioane de euro în urma certificării de tip a ramei în Austria. „Un prost dă o lege proastă, iar noi pierdem milioane de euro”, a explicat o sursă. Dacă la nivel național suma nu este una uriașă, pentru AFER, instituție ce are în plan numeroase proiecte de dezvoltare, este importantă.
Reamintim că recent CJUE a infirmat dreptul României de a exclude din licitațiile publice companii chinezești (prin extindere din state terțe ce nu au acorduri cu Uniunea Europeană) cu argumentul că un stat membru nu poate legifera în domeniu, această legiferare fiind atributul Comisiei Europene.
O primă ramă din lotul ce urma să fie livrat României a ajuns la Astra Vagoane Călători, parteneră a producătorului chinez în licitația de acum câțiva ani.