spot_img
sâmbătă, octombrie 1, 2022
spot_img

Sorin Grindeanu încurcă din nou borcanele. Cât este factura de energie la CFR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a încurcat din nou borcanele în legătură cu sistemul feroviar. Revoltat de creșterea prețurilor la electricitate, el a avansat marți un spațiul public o cifră referitoare la factura de energie la CFR, fără a preciza însă despre care CFR este vorba. Mai mult, cifra enunțată de ministru ”nu se pupă” cu nicio raportare de la CNCF CFR SA, CFR Călători sau CFR Marfă.

„Dintr-o dată, s-a întâmplat ceva nu numai în România, ci în toată Europa. Sunt prea nepriceput în acest domeniu și vă rog s-o luați așa, ca pe o opinie politică. Până acum un an și ceva aveam niște prețuri decente și nu am auzit niciun distribuitor (de energe electrică – n.red.) să dea faliment. Repet, nu sunt un specialist, dar sunt întrebări pe care mi le pun eu, cetățeanul european Sorin Grindeanu. Nu am cum să nu am semne de întrebare”, a declarat ministrul Transporturilor, în cadrul unei conferințe de presă susținute marți la sediul Consiliului Județean Călărași, răspunzând la întrebarea unui jurnalist privind creșterea prețurilor la energie electrică.

Sorin Grindeanu, revoltat că se triplează factura de energie la CFR

Cu același prilej, Sorin Grindeanu a avansat și niște cifre referitoare la facturile de energie electrică din sistemul feroviar.

”La nivel de CFR, în 2021 factura de energie electrică a fost de 90 milioane de lei pentru toată țara. Ceea ce au prin contract și este previzionat pentru 2022 este de 283 milioane de lei. (…) Trebuie să găsim o soluție, cel puțin la nivel național, pentru că altfel vom asista la scăderea nivelului de trai. Pe de altă parte, aceste prețuri vor duce la închiderea multor afaceri, ceea ce va însemna șomaj. (…) Mă interesează ca presiunea asupra acestor companii (din subordinea ministerului – n.red.) să fie cât mai mică. Sper să găsim o variantă care să stea în picioare”, a spus vicepremierul.

Care CFR? Cifrele avansate de ministru nu ”se pupă” cu cele oficiale

Revolta ministrului Transporturilor față de creșterea facturilor la energie electrică din ultima perioadă este una perfect justificată, însă cifrele avansate de el par a fi rupte de realitatea din domeniul feroviar. Sorin Grindeanu nu a precizat la care companie feroviară de stat se referă atunci când a spus ”la CFR”.

Cifrele privind execuția bugetară pe 2021 la companiile feroviare din subordinea Ministerului Transporturilor nu sunt încă disponibile public, însă pot fi consultate cele referitoare la anul 2020. Să le luăm pe rând.

Astfel, în urmă cu doi ani, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a avut energie electrică pentru consum propriu în valoare de 280.842.833,40 lei, potrivit Raportului de activitate pe 2020. Puțin probabil ca cifra aferentă lui 2021 să fie de trei ori mai mică, deci nu este vorba de administratorul infrastructurii feroviare.

factura de energie la CFRCât privește CFR Călători, nici aici cifrele prezentate în Raportul administratorilor privind activitatea economico-financiară desfășurată în anul 2020 nu par să ”se pupe” cu cele avansate de Sorin Grindeanu. Potrivit documentului citat, în anul 2020 cheltuiala cu energia electrică de tracțiune a fost de 146.482 mii lei. Cum activitatea feroviară în 2020 a fost extrem de redusă (două luni în România a fost stare de urgență), este greu de crezut, spre imposibil, că factura la energie electrică a scăzut în anul următor, 2021, cu aproape 40%. Deci nici despre operatorul feroviar de stat de călători nu este vorba.

Mai rămâne CFR Marfă. În Raportul privind activitatea administratorilor în anul 2020 se precizează că energia de tracțiune locomotive a fost în valoare de 37.108.885 lei. Dacă luăm în calcul cifra de 90 milioane de lei avansată de Grindeanu, ar însemna că activitatea transportatorului feroviar național de marfă a crescut de 2,4 ori în 2021 față de 2020, tractând mult mai multe trenuri, ceea ce, iarăși, este imposibil.

Ministrul Transporturilor, gafă după gafă în ceea ce privește sectorul feroviar

Nu este prima gafă pe care ministrul Transporturilor o face de când a fost instalat în legătură cu sectorul feroviar.

Recent, prezent în studioul unei televiziuni imediat după ce o locomotivă a unui operator privat de marfă a luat foc la Brazi, Sorin Grindeanu a confundat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Autoritatea Feroviară Română (AFER), instituții perfect distincte, așa cum a semnalat la vremea respectivă Club Feroviar.

Anterior, tot publicația noastră a sesizat faptul că vicepremierul a avansat o dată nerealistă privind livrarea noilor rame electrice destinate CFR Călători și operatorilor privați.

Ultimele Articole