Metrorex pregătește exproprierile pentru Magistrala 6. Licitație pentru servicii de cadastru

14 august 2020

Chiar dacă licitația pentru desemnarea constructorului e aproape sufocată de contestații, Metrorex pregătește exproprierile pentru Magistrala 6 a metroului bucureștean, 1 Mai – Aeroport Henri Coandă.

exproprierile pentru Magistrala 6

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat vineri după amiază anunțul de licitație privind ”Servicii de cadastru și evaluare în vederea dobândirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare realizării obiectivului de investiții Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni)”.

Valoarea totală estimată a contractului, care se va atribui în urma unei proceduri simplificate de achiziție, este de 423.420,6 lei, echivalentul a aproximativ 87.000 de euro.

Condițiile de participare la licitația ce pregătește exproprierile pentru Magistrala 6

Pentru participarea la procedura de achiziție publică este necesară o declaraţie privind experienţa similară. Astfel, ofertanții vor face dovada că în ultimii trei ani de zile au prestat servicii similare celor care fac obiectul prezentei proceduri de achiziție. În acest sens, ofertanții vor face dovada că în ultimii trei ani au realizat activități/servicii duse la bun sfârșit în cadrul unuia sau mai multor contracte de natură similară celui ce face obiectul prezentei proceduri, având ca obiect: servicii de cadastru în vederea dobândirii prin expropriere/transfer a/al imobilelor necesare realizării unui obiectiv de investiții de transport de interes național/local; servicii de evaluare în cadrul contractelor de expropriere/transfer a/al imobilelor necesare realizării unui obiectiv de investiții de transport de interes național/ local.

Cuantumul garanţiei de participare este de 4.000 de lei. Perioada de valabilitate a garanţiei pentru participare va fi cel puţin egală cu perioada de valabilitate a ofertei, respectiv 120 de zile. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 31 august 2020, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 31 decembrie 2020.

Corina Crețu a criticat lentoarea autorităților române

La finele lunii trecute, fostul comisar european Corina Crețu și-a manifestat dezamăgirea față de reacția autorităților române în ce privește Magistrala 6.

„O veste realmente îngrijorătoare: banii europeni pentru Magistrala de Metrou M 6 Gara de Nord – Băneasa riscă să fie pierduți”, a scris ea. „În februarie 2019 am semnat, în calitate de Comisar European pentru Politică Regională, alocarea a peste jumătate de miliard EUR (517 milioane EUR) pentru construcția liniei de metrou 6. Am avut zeci de ședințe cu DG Regio și cu autoritățile române până am ajuns la această decizie, pe care am urgentat-o tocmai pentru ca banii să fie folosiți cât mai devreme și să înceapă lucrările. Investiția ar fi fost un real beneficiu pentru locuitorii Capitalei, precum și pentru turiști, care ar fi beneficiat de servicii de transport moderne către și dinspre Aeroportul Internațional Otopeni”, a scris fostul comisar CE.