spot_img
miercuri, octombrie 5, 2022
spot_img

Răzvan Cuc: mâine intră în ședința de Guvern proiectul de HG privind exproprierile de la Otopeni

Proiectul de Hotărâre de Guvern privind exproprierile de la Otopeni, pentru trenul de aeroport, va intra cel mai probabil pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului, a anunțat marți ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

exproprierile de la Otopeni

”Cel mai probabil, mâine intrăm în ședința de Guvern cu proiectul de HG pentru exproprieri”, a spus ministrul, care a adăugat că lucrările propriu-zise de construcție vor începe ”cât mai curând”, probabil la începutul lunii august.

El și-a exprimat încrederea în constructor – asocierea condusă de firma gălățeană Arcada Company – că va termina lucrarea la timp, astfel încât ea să fie funcțională înaintea meciurilor de la Euro 2020 care se vor juca la București. ”Vom merge direct cu trenul la aeroport. Asta în pofida tuturor impedimentelor, supărărilor, contestațiilor”, a spus ministrul Transporturilor.

Ion Țiriac și unii proprietari, nemulțumiți de exproprierile de la Otopeni

Contractul pentru construcția celor 3 km de cale ferată nouă între Halta Odăile și Terminalul Sosiri al Aeroportului Henri Coandă, în valoare de 398 milioane de lei, a fost semnat pe 21 iunie. Problema exproprierilor a fost una ”cu cântec”, după ce mai mulți proprietari din zonă, asistați de un avocat, s-au plâns că ”le va trece trenul prin curte”, cu toate că linia ferată este proiectată a fi pe piloni, la o înălțime de 7,5 metri deasupra nivelului solului. Proiectul a fost contestat și de miliardarul Ion Țiriac, care s-a plâns de faptul că linia ferată va trece prea aproape de complexul său sportiv de la Otopeni.

Tot cu prilejul conferinței de presă de marți, ministrul Răzvan Cuc a răspuns și la informațiile vehiculate în ultima perioadă potrivit cărora proiectul căii ferate de aeroport ar fi blocat de Romatsa. ”Romatsa nu poate bloca un proiect, pentru că nu avizează niciun proiect tehnic. Cei de la Romatsa, cu salarii de 10.000 de euro, din când în când mai dau lecții. Să-și vadă fiecare de treaba lui”, a spus Răzvan Cuc.

Ultimele Articole