CFR SA va plăti opt milioane de euro sub formă de exproprieri suplimentare pentru calea ferată Caransebeș-Arad, aflată în proces de modernizare.
Pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale: Caransebeș, Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu – județul Caraș-Severin; Găvojdia, Lugoj, Coșteiu, Belinț, Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare, Ghiroda, Timișoara, Dudeștii Noi, Sânandrei și Orțișoara – județul Timiș; Vinga, Șagu, Arad și Vladimirescu – județul Arad.
CITEȘTE și Cum avansează lucrările la modernizarea căii ferate Caransebeș-Timișoara-Arad
Până în prezent, cea mai mare parte a lucrărilor de modernizare a căii ferate s-a executat pe terenuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi concesionate CNCF CFR SA. Pe parcursul execuției lucrărilor au fost identificate suprafețe suplimentare de teren necesare realizării lucrărilor de reabilitare situate pe raza unităților aministrativ-teritoriale Caransebeș, Păltiniș, Constantin Daicoviciu și Sacu – județul Caraș–Severin; Găvojdia, Lugoj, Coșteiu, Belinț, Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare, Ghiroda, Timișoara, Dudeștii Noi, Sânandrei și Orțișoara – județul Timiș; Vinga, Șagu, Arad și Vladimirescu – județul Arad, ceea ce impune întreprinderea demersurilor legale pentru dobândirea acestor suprafețe suplimentare de teren, conform prevederilor Legii 255/2010 cu modificările și completările ulterioare.
Peste 39 de milioane de lei pentru exproprieri
Toate suprafețele suplimentare identificate vor fi expropriate în vederea finalizării lucrărilor, proiectate la momentul elaborării Proiectului Tehnic, în conformitate cu soluția din Studiul de Fezabilitate.
Astfel, imobilele suplimentare necesare continuării lucrării de utilitate publică, de interes naţional, vor face obiectul unor noi decizii de expropriere.
Realizarea şi derularea acestui proiect revine Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA şi face parte din strategia pe termen lung a acesteia. Este necesară ocuparea unor suprafeţe de 271.796 mp (584 de imobile terenuri afectate) aparţinând proprietăţii private a persoanelor fizice sau juridice, 6.549.216 mp (226 de imobile afectate), aparținând proprietății publice a statului şi o suprafață de 116.353 mp (210 imobile afectate), aparținând proprietății publice a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național este de 39,03 milioane de lei, echivalentul a aproape opt milioane de euro.




