duminică, septembrie 8, 2024
spot_img

EXPRESS FORWARDING își mărește echipa

EXPRESS FORWARDING, companie care operează în domeniul transportului feroviar de mărfuri de peste opt ani, își mărește echipa și este în căutarea unor noi colegi care să i se alăture în demersul său de creștere a serviciilor prestate și a calității acestora, colegi care să aibă calificare pentru Șef Tren, Revizor Tehnic Vagoane sau Mecanic Locomotivă.

EXPRESS FORWARDING este o companie care și-a început activitatea în anul 2014, inițial ca o casă de expediție și are, la acest moment, ca principal obiect de activitate, transportul de marfă pe calea ferată.

Serviciile oferite de către Express Forwarding SRL se referă, în cea mai mare parte, la transportul de marfă pe calea ferată și operațiuni de manevră feroviară pe linii principale și secundare.

În ceea ce privește activitatea de transport, compania este autorizată să opereze pe aproximativ 95% din rețeaua națională de căi ferate. La nivel international, aceasta:

  • operează pe coridoarele pan-europene IV, VII, IX, X;
  • operează cu preponderență pe rutele Constanța-Koper via Timișoara, Constanța-Rijeka via Timișoara;
  • deține convenții de predare-primire a trenurilor de marfă în frontierele de stat.

EXPRESS FORWARDING își mărește echipa

Echipa noastră a fost întodeauna formată din profesioniști. O echipă completă și complexă alcatuită numai din cei mai experimentați muncitori din domeniu. Profesionalismul este atu-ul companiei noastre.

Dacă deții calificare într-una dintre meseriile de Șef Tren, Revizor Tehnic Vagoane sau Mecanic Locomotivă și îți dorești să pui umărul la dezvoltarea companiei și la creșterea calității serviciilor prestate, așteptăm CV-ul tău la adresa de email expressforwarding@cfir.ro.

Dacă te vei alătura echipei noastre vei beneficia de:

  • salariu negociabil în funcție de experiență;
  • spor de fidelitate în funcție de vechimea în companie;
  • concediu de odihnă de 24 zile.
Ce trebuie să faci dacă îți dorești să faci parte din echipa EXPRESS FORWARDING?
Dacă îți dorești să faci parte din echipa unei companii care operează în domeniul transportului feroviar de mărfuri de peste opt ani, tot ce trebuie să faci este să parcurgi pașii de mai jos:

  1. Să accesezi anunțul care te interesează din oferta Express Forwarding
  2. Să aplici la anunț printr-un click pe butonul ”Aplică Acum”
  3. Să trimiți, prin formularul de aplicare, un CV relevant din punct de vedere al postului la care aplici, eventual însoțit și de o scrisoare de intenție

 

IN THE SPOTLIGHT

Aproape 10.000 de ceferiști „păcăliți” de Guvern în noua lege a pensiilor

Aproape 10.000 de ceferiști care ar fi putut ieși la pensie mai devreme cu cinci ani pe baza legii 195 pierd acest drept odată...

Ultimele Articole