CFR Infrastructură Timișoara a găsit o modalitate inedită de a marca aniversarea Marii Uniri în gara Petroșani.
Unirea de la 1 Decembrie este adesea marcată în gările din România prin diferite evenimente care reflectă importanța istorică a Marii Uniri de la 1918.
Astfel, anul acesta, în gara Petroșani a avut loc o expoziție dedicată Marii Uniri, în cadrul căreia au fost prezentate o serie de fotografii istorice, informează CFR Timișoara, într-o postare disponibilă aici.
Au fost expuse fotografii ale unor mari personalitați ce au contribuit la Marea Unire, dar și a unora din regiunea Valea Jiului, care prin dedicarea lor au adus un aport substanțial la dezvoltarea acestei zone.
Expoziția luminoasă continuă și în aceste zile astfel încât publicul călător să poată să se transpună pentru câteva clipe în atmosfera de la 1 Decembrie 1918.