Conducerea Grup Feroviar Român spune că incidentul din gara Caracal, în care dintr-un vagon al transportatorului s-a scurs propan, a fost provocat de hoți, dar insinuează și că ar putea fi o legătură cu exploziile de la Crevedia.
„La verificarea în stația Caracal de către angajații GFR și ai firmei de pază a vagoanelor încărcate din compunerea unui tren ce avea ca destinație stația Glogovăț, s-a constatat că unul dintre vagoanele încărcate cu propan avea sigiliul lipsă și robinetul de golire deschis. S-a intervenit în mod operativ de către specialiștii tehnici ai GFR și scurgerea de produs a fost eliminată. Vagonul în cauză îndeplinește toate cerințele tehnice și instrucționale pentru transportul acestui tip de marfă. Propanul este o materie inflamabilă, de aceea riscul producerii unui incendiu a fost mare. Ne aflăm în fața unei noi tentative a unor răufăcători de a fura din mărfurile transportate pe calea ferată, sau poate a unei acțiuni făcute cu bună știință… vezi incidentul de la Crevedia. Rămâne ca organele abilitate în investigațiile lor să stabilească dacă există vreo legătură între aceste incidente. Subliniem încă o dată necesitatea implicării tuturor instituțiilor abilitate în aplicarea prevederilor legale referitoare la interzicerea accesului persoanelor neautorizate în zona căii ferate”, se arată într-un comunicat al GFR.
Incidentul din gara Caracal, produs duminică seara
Duminică seara, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul feroviar pe raza stației Caracal a fost închis, începând cu ora 20.10, de către reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au fost solicitați pentru intervenția la un tren privat de marfă, garat la linia 6, garnitură încărcată din care s-au observat scurgeri de conținut (propan) din penultimul vagon.
Până la finalizarea intervențiilor desfășurate de reprezentanții ISU, patru trenuri de călători au fost oprite în stațiile limitrofe, după cum a scris atunci Club Feroviar.
Exploziile de la Crevedia, soldate cu doi morți și zeci de răniți
Tot duminică seara, la Crevedia, județul Dâmbovița, au avut loc mai multe explozii, la o stație de GPL care avea autorizația de funcționare suspendată, accident soldat cu doi morți și zeci de răniți.
Firma care deținea stația de GPL îi aparține lui Ionuț Doldurea, fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Nu este însă clar ce au vrut să sugereze responsabilii GFR referitor la legătura dintre cele două incidente.