joi, aprilie 18, 2024
spot_img

„Execuția” CFR Marfă, amânată cu un an

În urma insistențelor Ministerului Transporturilor la Bruxelles, returnarea ajutorului de stat ilegal încasat de CFR Marfă a fost amânată cu un an.

Comisia Europeană a cedat într-un final insistențelor României de amânare a momentului până la care societatea de stat CFR Marfă trebuie să își plătească datoriile, potrivit informațiilor obținute de Club Feroviar. Comisia a fost de acord cu un răgaz de un an pentru plata ajutorului de stat primit ilegal de către CFR Marfă, subiect care trenează de câțiva ani fără a-și găsi rezolvarea.

Informația ar urma să fie anunțată oficial de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cel mai probabil miercuri, dacă nu în zilele următoare, ca fiind o victorie a României.

Argumentele prin care România ar fi convins Comisia Europeană țin de situația din regiune, de rolul jucat de CFR Marfă în transportul de mărfuri și echipament de război.

Va mai fi ROFERSPED noul CFR Marfă?

Nu se știe însă cât de victorios va fi finalul. Schema gândită de oficialii români a cuprins două etape: prima în care CFR Marfă își achită datoriilor față de CFR SA, ANAF, buget de stat și o a doua în care o parte a activelor trece indirect din proprietatea sa (prin mijlocirea statului/MInisterului Transporturillor) în cea a unui viitor operator național de marfă, anume ROFERSPED, companie care in prezent este mai degrabă o casă de expediție a CFR Marfă.

Modificări dedicate ale legislației fiscale ar fi permis ca datoriile CFR Marfă să fie achitate printr-o așa-zisă dare în plată cu active, cale deschisă doar companiei de stat, nu și altor debitori din economie.

Schema însă nu se știe dacă a fost sau nu aprobată de Bruxelles. Cert este însă că CFR Marfă nu va avea la dispoziție mai mult de un an pentru a-și achita obligațiile.

Chirițoiu în februarie: „Nu moare nimeni anul acesta”

În februarie 2022, președintele Consiliului Concurenței anunța că concordatul CFR Marfă expiră și spunea că e optimist privind aprobarea planului de restructurare de către Comisia Europeană. Nu este însă clar dacă un an va fi suficient pentru aplicarea planului și plata datoriilor.

Întrebat dacă se poate spune despre CFR Marfă că este la o semnătură de faliment, președintele Consiliului Concurenței a negat: „Nu, nu cred că intră nimeni în niciun fel de faliment. Nu zic că aceste companii din transporturi merg ele grozav, dar nu moare nimeni anul acesta”.

„Eu sper că până la anul o să avem aprobate planurile de restructurare și la CFR Marfă (…), acestea trei sunt în discuții la Comisia Europeană, eu zic că le vom rezolva în acest an. Suntem fericiți că la Complexul Energetic Oltenia a aprobat Comisia Europeană planul de restructurare. Este un mare succes, adică ne lasă să mai cheltuim două miliarde și ceva de euro pentru retehnologizare la Oltenia. Dacă am scos Oltenia, obținem aprobarea și pe CFR Marfă, și pe TAROM”, a adăugat oficialul.

Citește:

Angajată să o redreseze, firmele de reorganizare CITR – Eurosmart au fost părtașe la pierderea a 10 milioane euro de către CFR Marfă

Referitor la CFR Marfă, el a adăugat: „Eu sunt convins că vom ajunge la o înțelegere cu Comisia Europeană și vom avea un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, de asta sunt sigur”.

Întrebat dacă va intra totuși în faliment compania, Bogdan Chirițoiu a explicat: „Nu, faliment, nu. Ea e în concordat în momentul de față. Să vedem, concordatul trebuie să expire, s-ar putea să fie nevoie să fie prelungit concordatul. (…) Din aprilie 2021 nu s-au schimbat fundamental lucrurile. Cam același plan avem la CFR Marfă. Bun, acum vor rămâne două companii, nu una, dar în esență aceeași operațiune se întâmplă. Partea viabilă din CFR Marfă, sub un alt nume, va continua să funcționeze și o serie de active excedentare vor fi vândute ca să își recupereze statul banii pe care îi are de recuperat de la CFR Marfă”.

Concordatul, după o idee a lui Traian Preoteasa

Ideea concordatului CFR Marfă aparține lui Traian Preoteasa, actualul șef al CFR Călători. Concordatul lăudat de Preoteasa a fost etichetat ca o idee „tâmpită” de către experții în insolvență din România, unul din principalele argumente fiind acela că, spre deosebire de insolvență, concordatul nu oferă protecție în fața ajutorului de stat încasat ilegal.

Citește aici cum a gândit statul returnarea datoriilor de către CFR Marfă.

(foto Sorin Grindeanu împreună cu vicepreședintele CE pentru concurență, Margrethe Vestager)

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole