Trenul de lux Venice Simplon Orient Express a ajuns sâmbătă după-amiază în România cu o întârziere de două ore și 45 de minute față de ora programată prin livret – 13,36. Nu sunt clare cauzele din care a rezultat această întârziere, însă surse bine informate au precizat pentru Club Feroviar că una dintre locomotivele GM ale CFR Călători care trebuia să tracteze garnitura de la Ruse la București a avut probleme.
UPDATE. CFR Călători a trimis un ”drept la replică” în urma articolului nostru. După cum explica regretatul George Pruteanu, un fin cunoscător al limbii române, este de fapt vorba de o ”replică” în baza ”dreptului la replică”. Deci nu vom publica ”dreptul la replică”, ci ”replica”, din care vom extrage pasajele pe care noi le considerăm relevante: ”Întârzierea cu care a intrat la frontiera din Romania trenul Orient Express a fost aculumată la granița Turcia – Bulgaria, iar dumneavoastră o imputați CFR Călători incorect, tendențios și nedocumentat în paragraful: <surse bine informate au precizat pentru Club Feroviar că una dintre locomotivele GM ale CFR Călători care trebuia să tracteze garnitura de la Ruse la București a avut probleme>. (…) Întârzierea sosirii trenului Orient Express în stația Giurgiu Nord din data de 7 iunie 2025 a fost rezultatul întârzierii trenului la trecerea frontierei dintre Turcia și Bulgaria. După cum ar fi trebuit să știți, CFR Călători are responsabilitatea de a tracta orice tren internațional doar pe spațiul României, de la frontieră, nu și pe spațiul țărilor (în cazul de față, Turcia și Bulgaria) prin care trece trenul internațional. În cazul de față, Orient Express. Concret, locomotiva CFR Călători dedicată preluării și traversării prin România a trenului Orient Express a început operarea trenului, fără niciun fel de probleme! Pentru o informare corectă a publicului și, de această dată, din surse oficiale vă comunicăm faptul că trenul Orient Express a sosit ieri în România în stația Giurgiu Nord Frontieră cu o întârziere de 165 de minute (accentuăm: acumulate la trecerea frontierei dintre Turcia și Bulgaria) și a plecat din stația Giurgiu Nord la ora 12.55 în loc de ora 11.15, cu o întârziere de 100 de minute (într-adevăr, un avantaj al prezenței României în spațiul Schengen). La sosirea trenului Orient Express în stația București Nord, trenul a avut o întârziere de 110 minute (deci, a recuperat pe traseu din întârzierea de 165 de minute cu care a intrat în România). Trenul Orient Express a sosit în stația București Nord la ora 15.35 în loc de ora 13.45, conform grafic, și nu cu o întârziere de <două ore și 45 de minute> după cum ati scris în articolul incriminat (nu am scris acest lucru – n.red.). Explicația: restricțiile de viteză impuse de cauze obiective ale infrastructurii feroviare și nu din cauza celor invocate de dv. în articol, respectiv probleme în ceea ce privește funcționarea locomotivelor de remorcare”.
Vineri, 6 iunie 2025, Venice Simplon Orient Express a plecat la ora 16:00 din stația Sikeci din Istanbul, pe drumul de întoarcere spre Paris, via București.
În Gara de Nord din Capitala României trenul era programat să ajungă sâmbătă la ora 13:36. Numai că, potrivit datelor obținute de Club Feroviar, trenul a intrat în țară, pe la punctul de frontieră Giurgiu Nord, cu o întârziere de 165 de minute față de ora programată – prin livret – 9:50. De la Ruse (Bulgaria) cele 16 vagoane ale trenului de lux au fost preluate la tracțiune de locomotivele GM 959 și GM 1384, pe șase osii. Asta pentru că din tot traseul său ce traversează continentul european, singurul tronson neelectrificat se află pe teritoriul României, între Videle (Rădulești) și Giurgiu.
În mod cert, întârzierea la intrarea pe teritoriul României nu a fost cauzată de formalitățile vamale, deoarece atât țara noastră, cât și Bulgaria au intrat recent în spațiul Schengen. Deci problema a fost la tracțiunea trenului.
Giurgiu-Videle, singurul tronson neelectrificat din traseul trenului legendar
Pe drumul spre București, trenul tractat de locomotivele diesel ale CFR Călători ba a recuperat din întârziere, ba a mai acumulat, din cauza restricțiilor de viteză de pe traseu. Cu toate că ruta directă București-Giurgiu a fost redată circulației feroviare pe 1 iunie 2024, în urma lucrărilor făcute de Porr Construct între Vidra și Comana, pe aici nu pot circula decât automotoare, din cauza unor alunecări de teren la Daia.
Așa cum am mai scris, duminică la 10:15 trenul va pleca spre Sinaia, unde are sosire programată la ora 12:01 și plecare mai departe la 17:35. A doua zi dimineață, la ora 10:02 este programată sosirea la Budapesta, iar cea la Paris, destinația finală, marți la 15:00.
VSOE a mai trecut prin România recent
Trenul a mai traversat România în urmă cu câteva zile. VSOE a plecat vineri, 30 mai 2025, din Paris (Gare d’Austerlitz), la ora locală 11:00, și a ajuns a doua zi la Budapesta, gara Nyugati. Pasagerii au petrecut noaptea într-un hotel luxos din capitala Ungariei, unde au participat și la o cină privată la un restaurant exclusivist.
Garnitura și-a continuat apoi traseul, duminica trecută, iar pe 1 iunie la ora 21,38 a ajuns la punctul de frontieră Curtici și a intrat în România. De la Curtici frontieră și până la stația Curtici trenul a fost tractat de locomotiva ES 005, iar de acolo spre București la tracțiune au fost puse locomotivele EA 231 și EA 789 ale operatorului feroviar de stat SNTFC CFR Călători, ambele cu șase osii. Garnitura este compusă din 16 vagoane, cu o lungime de 434 de metri și o greutate de 894 de tone.
Și la dus a avut întârziere
Și la dus a fost acumulată o întârziere. Trenul a traversat Transilvania, inclusiv tronsonul Sighișoara-Brașov, care se află în plin proces de modernizare. Până să ajungă la Brașov, garnitura acumulase o întârziere totală de 23 de minute față de ora programată 11:32, din mai multe cauze, astfel: lucrări planificate de construcții, încrucișări cu două trenuri de călători cu program regulat și defectări de instalații de centralizare feroviară.
Până la Sinaia, Orient Express nu a reușit să recupereze întârzierea. În Gara Regală de pe Valea Prahovei, trenul ar fi trebuit să ajungă, conform programului, la ora 12:35. Aici, pasagerii cu dare de mână au coborât din tren și au fost duși la Castelul Peleș, unde au avut parte de un tur ghidat. Plecarea trenului din gara Sinaia a fost programată să aibă loc la ora 16:33, iar sosirea în Gara de Nord din București la ora 17:54. Călătorii au făcut un tur al Capitalei, după care s-au cazat pentru o noapte la un hotel de lux. La fel s-a întâmplat și acum, pe drumul de întoarcere spre Paris.
Următoarea dată în acest an când va ajunge Orient Express în România este 28 septembrie 2025 (plecarea va fi pe 26 septembrie din Paris Gare d’Austerlitz).