spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

EXCLUSIV Nu mai sunt vagoane restaurant la CFR Călători. Ultimul a fost tras în depou

Din această lună, nu mai sunt vagoane restaurant la CFR Călători. Ultimul dintre acestea, tip Bar Bistro, care era în compunerea trenului Dacia București-Viena, a fost retras din circulație. Acum, pasagerii sunt obligați să mănânce sandwich-uri în loc de fripturi pe parcursul unor călătorii care durează peste zece ore.

”Am lucrat la vagon restaurant și pe vremea ailaltă (în perioada comunistă – n.red.). Făceam fripturi pe bandă rulantă și atunci plita nu era electrică, așa cum e acum, ci cu cărbuni. Nu erau frigidere, băuturile le țineam la gheață. Dar treaba mergea. Acum se distruge tot”, povestește cu părere de rău un angajat de la vagonul BR (abreviere de la B, vagon de clasa a doua, și R, restaurant) aflat în prag de pensionare.

Vagoanele BR sunt vagoane normale, cu locuri pentru călători, iar în jumătate din habitaclu a fost amenajat un spațiu de bar și câteva scaune înalte pentru clienții care vor să mănânce sau să bea ceva. Pentru persoanele în vârstă, scaunele înalte de bar nu sunt tocmai confortabile pentru a servi masa.

Vagoane BR, în loc de vagoane restaurant la CFR Călători

vagoane restaurant la CFR Călători trenul IRN 347 Viena-București cu trenul București-Berlin
Această imagine este istorie

Vagoanele BR au înlocuit clasicele vagoane restaurant, de tip Bar Bistro sau Bord Restaurant, aflate în parcul CFR Călători, dar care au fost trase rând pe rând în depouri. Spre deosebire de un vagon restaurant clasic, la vagoanele BR nu se pot servi mâncăruri calde, ci doar sandwich-uri și chipsuri.

O recunoaște chiar conducerea operatorului feroviar de stat, în răspunsul la solicitarea Club Feroviar: ”În vagoanele BR seria 8987, vagoane clasa a II-a cu bar amenajat, se pot servi băuturi calde (cafea, ceai etc), sandwich-uri, produse alimentare ambalate, băuturi alcoolice îmbuteliate, sucuri/apă minerală/plată îmbuteliată”.

Călătorie de peste 10 ore în care mănânci doar sandwich-uri și chipsuri

Nici nu trebuie mai mult pentru o călătorie cu trenul Intercity pe ruta București-Constanța, care durează două ore. Numai că asemenea vagoane au fost introduse și în compunerea trenului IC 531, pe relația București Nord-Arad (călătorie ce durează 10 ore și 17 minute), sau în garnitura trenului IRN Dacia București Nord-Wien Hauptbahnhof. La acest din urmă tren, vagonul restaurant circula doar până la Arad – călătorie de 10 ore și 21 de minute. Acum, călătorii trenului internațional, români și străini deopotrivă, trebuie să se mulțumească cu sandwich-uri și covrigei sau să mănânce din traistă.

De menționat că la ramura sudică a trenului IRN Dacia 349/348 (care circulă prin Caransebeș-Drobeta Turnu Severin-Craiova) nu a existat nici până acum vagon restaurant. Dacă te duci sau vii de la Viena cu vagonul de dormit sau cușetă, trebuie să-ți faci provizii de mâncare și băutură.

Mister. Unde au dipărut vagoanele restaurant?

vagoane restaurant la CFR Călători
Până de curând, în trenul București-Viena putea servi masa în mod civilizat

Club Feroviar a întrebat oficial conducerea CFR Călători din ce motiv la trenul IRN Dacia 346/347 vagonul Bar Bistro a fost înlocuit cu un vagon tip BR. De asemenea, am întrebat dacă în compunerea trenurilor CFR Călători mai există vagoane tip Bar Bistro sau Bord Restaurant, de ce nu și ce s-a întâmplat cu aceste vagoane din parcul societății.

În răspunsul primit se recunoaște implicit faptul că vagoanele restaurant clasice au dispărut din compunerea garniturilor, însă nu se precizează ce s-a întâmplat cu acestea: ”În parcul de material rulant al CFR Călători există mai multe vagoane care dispun de dotări specifice asigurării serviciului de alimentație publică. Aceste vagoane se regăsesc în compunerea trenurilor InterCity și în compunerea altor trenuri de rang InterRegio, cum ar fi IR 72/ IR 73, IR 1741/ IR 1742. CFR Călători intenționează ca în perioada următoare, în funcție de alocările financiare, să demareze inclusiv proiecte de modernizare a vagoanelor Bar Bistro și Bord Restaurant”.

În curând va fi posibilă plata cu cardul

În final, conducerea operatorului feroviar de stat ne dă și o veste bună: ”CFR Călători a început demersurile pentru a implementa plata cu cardul la vagoanele tip BR și/sau restaurant”.

În momentul de față, se poate plăti doar cash, fapt ce a generat nemulțumiri din partea clienților, dar și minusuri în contabilitatea CFR Călători, din cauza faptului că, de-a lungul vremii, unii (nu toți!) angajați de la aceste vagoane nu fiscalizau toate sumele încasate.

Ultimele Articole