spot_img
marți, februarie 7, 2023
spot_img

Exces de zel la Poliția Timiș în gări. Oameni amendați în baza unei HG anacronice

O acțiune derulată de Poliția Timiș în gări ridică unele semne de întrebare privind amenzile aplicate de oamenii legii în baza unei Hotărâri de Guvern de acum aproape 30 de ani, ale cărei prevederi sunt anacronice.

În perioada 11-13.11.2022, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație la trecerile la nivel cu calea ferată, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată de pe raza județului Timiș. În cadrul activităților, au fost legitimate 207 persoane și controlate 156 de autovehicule, se arată în comunicatul oamenilor legii, citat de Renașterea Bănățeană.

Amenzi date de Poliția Timiș în gări pentru cei care-și așteptau rudele și prietenii

În urma verificărilor, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale în valoare de 80.330 lei.

„Dintre acestea, 104 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002R, în valoare de 46.690 de lei și 47 de sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice conform Legii 61/1991, în valoare de 29.800 de lei. 9 sancțiuni în valoare de 2150 de lei au fost aplicate pentru pătrunderea fără drept în zona de siguranță feroviară și pătrunderea în sala de așteptare/pe peroane/în stațiile CF fără bilete de călătorie, conform HG 203/94 privind transporturile pe căile ferate române. 10 sancțiuni în valoare de 690 lei au fost aplicate pentru expirarea perioadei de valabilitate a cărților de identitate, conform OUG 97/05”, precizează comunicatul.

Cu alte cuvinte, au fost amendați inclusiv oameni care poate își așteptau pe peroane rudele sau prietenii să ajungă cu trenul. Normal că dacă aștepți pe cineva nu-ți cumperi bilet.

Hotărârea de Guvern 203/1994 stipulează la articolul 2: „Constituie contravenţii la normele privind transporturile pe căile ferate române următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

  1. intrarea pe peroanele statiilor stabilite de S.N.C.F.R., fără legitimație de călătorie sau fără bilet de peron”.

Bun, unde-i lege nu-i tocmeală, însă acest act normativ este total anacronic. În primul rând, SNCFR nu mai există de la data de 1 octombrie 1998. Apoi, biletele de peron nu mai există nici ele de ceva decenii – ultimele erau în Gara de Nord din București acum vreo 20 de ani.

Ultimele Articole