vineri, iunie 9, 2023
spot_img

Eveniment pentru copii la Metrorex de 1 Iunie. ”Micii călători cu idei mari”

Metrorex organizează de 1 Iunie la Depoul Străulești de pe Magistrala 4 un eveniment dedicat copiilor, ”micii călători cu idei mari”.

Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani (însoțiți de părinți/adulți însoțitori) sunt invitați să se înscrie, pentru data de 1 Iunie 2023, la vizita organizată de echipa Metrorex în Depoul și la Muzeul Metroului din Străulești, începând cu ora 10:00.

Având în vedere că Depoul Străulești este o zonă de o importanță deosebită în siguranța circulației, limita maximă de înscriere este de 50 de copii și 50 de însoțitori adulți, se arată într-un comunicat dat publicității vineri de societatea de transport subteran din Capitală. Înscrierile se fac în perioada de 26 – 30 mai (până la ora 12:00) pe adresa de email cerere544@metrorex.ro, prin transmiterea unui desen realizat de fiecare copil, care să reprezinte metroul. Desenul va fi expus ulterior în spațiile expoziționale de la Străulești.

Înscrierile se vor face în ordinea sosirii e-mailurilor. Mai multe detalii despre eveniment vor fi transmise ca răspuns la e-mailul de înscriere.

Eveniment pentru copii la Metrorex de 1 Iunie, dedicat viitoarei Magistrale 6

Tematica pentru desen este: „Cum se vede noua Magistrală 6, prin ochii de copil?“. Noua Magistrală 6 va asigura legătura rețelei de metrou a Municipiului București cu Aeroportul Internațional Otopeni – Henri Coandă. Magistrala M6 va avea un traseu de 14,2 km și va cuprinde 12 stații de metrou.

Depoul Străulești s-a realizat în vecinătatea lacului Străulești, fiind racordat la sud-est printr-o galerie de legătură la stația de metrou Străulești. Are o lungime de 170 m și 13 linii. Depoul Străulești va deservi și viitoarele trenuri care vor circula pe Magistrala 6 (1 Mai – Otopeni).

„Dragi copii, vă urăm încă de pe acum: La mulți ani! Echipa Metrorex se bucură nespus să vă aibă ca oaspeți într-o zi atât de importantă pentru voi! De 1 Iunie dorim să vă sărbătorim așa cum vă place vouă cel mai mult, cu joacă și cu activități care să vă hrănească imaginația, creativitatea și pasiunea pentru metrou. Știm că sunteți foarte creativi și că aveți idei sclipitoare, așa încât așteptăm cu interes desenele voastre. Voi sunteți cei mai dragi călători, dar și specialiștii de mâine!”, a transmis Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex SA.

Ultimele Articole