Eurobarometru despre drepturile pasagerilor. Românii, mai mulțumiți de trenuri decât media UE

13 ianuarie 2020

Un Eurobarometru despre drepturile pasagerilor dat publicității luni relevă faptul că românii au un grad de satisfacție în ce privește călătoria cu trenul peste media Uniunii Europene. O majoritate confortabilă a conaționalilor noștri susține că nu a avut de-a face cu niciun inconvenient în timpul deplasărilor feroviare.

Adrian Bărbulescu

Eurobarometru despre drepturile pasagerilor Gara de Sud din Ploiești

De la bun început trebuie precizat faptul că doar 13% dintre români au declarat în cadrul sondajului pe care s-a bazat acest Eurobarometru că au călătorit cu trenul în ultimul an, față de 34%, cât este media europeană.

Procentul este egal cu cel înregistrat în cazul românilor care au călătorit cu avionul (aici media europeană este 27%) și mai mic față de cel al utilizatorilor de transporturi în comun rutiere interurbane (19%, față de media comunitară de 16%). Românii au utilizat în proporție foarte mică serviciile de transport naval sau de feribot – 2%, în comparație cu media UE de 9%.

Rezultatul acestei prime părți a sondajului este cât se poate de clar: românii călătoresc într-o proporție foartte mare cu mașina personală. La întrebarea ”Pe care dintre următoarele servicii de transport le-ați folosit în ultimele 12 luni, dacă este cazul?”, 23% au răspuns ”niciunul”. Ce-i drept, europenii în ansamblul lor călătoresc mult cu autoturismul personal, din moment ce 26% au răspuns ”niciunul” la întrebarea menționată.

Eurobarometru despre drepturile pasagerilor. Puțini au auzit de ele

O altă întrebare este legată de gradul de cunoaștere a existenței unor reglementări comunitare privind drepturile pasagerilor. Dintre românii care chiar folosesc transportul în comun, doar 9% dintre români știu acest lucru pentru transportul feroviar, față de 13%, cât este media europeană. Procent mai mic decât în cazul călătoriilor cu autocarul – 10% (doar 7% media europeană) – și față de transportul aerian – 17% (21% media UE).

Din punctul de vedere al gradului de angajare a respondentului, regulile UE în domeniul protecției pasagerilor sunt cunoscute cel mai mult în rândul directorilor (28% dintre români, față de 31% dintre europeni în ansamblu) și al salariaților care lucrează în birouri (18% față de 20%). Din punctul de vedere al vârstei, regulile UE în domeniu sunt cel mai bine cunoscute în intervalele 25-34 de ani (20%) și 45-54 de ani (19%).

Cei mai mulți dintre români (65%, procent identic cu cel al europenilor în ansamblu) nu au văzut, citit sau auzit informații despre drepturile pasagerilor în spațiul comunitar. Dintre cei care au fost informați, cei mai mulți dintre români au aflat acest lucru într-un aeroport (6%, față de 9% media UE) și într-un tren (5%, procent identic cu media comunitară). Procentele au fost calculate în rândul conaționalilor noștri care au utilizat mijloacele de transport în comun interurban în ultimul an de zile.

Românii, mult mai optimiști decât media europeană

Ei bine, la capitolul ”Perturbarea serviciilor în timpul transportului aerian și feroviar” vine marea surpriză. Nu mai puțin de 66% dintre români (față de doar 62% media Uniunii Europene) au declarat că nu au întâmpinat niciun inconvenient.

Românii sunt mai optimiști decât majoritatea europenilor chiar și dacă e să-i luăm în calcul pe cei care au avut totuși de suferit în timpul transportului. Doar 17% dintre români sunt nemulțumiți de întârzierea plecării trenului cu una până la două ore, față de media UE de 19%. Dacă întârzierea la plecare este mai mare de două ore, procentele sunt 2% pentru români și 6% pentru media UE.

O discrepanță și mai mare apare atunci când este vorba de anulările de trenuri – doar 6% dintre români spun că s-au confruntat cu o astfel de problemă, comparativ cu 14% la nivelul întregului spațiu comunitar. În ce privește întârzierea sosirii trenului cu una până la două ore, cu ea s-au confruntat 10% dintre români și 12% dintre europeni. Dacă întârzierea a fost mai mare de două ore, doar 2% dintre conaționali spun că sunt nemulțumiți, comparativ cu 6%, cât este media UE.

Nu ne grăbim să facem reclamații

Românii nici nu se grăbesc să depună reclamații în cazul unui inconvenient în timpul călătoriei – doar 72% ar face asta, spre comparație cu media comunitară de 85%. Dacă totuși ar face reclamație, românii ar depune-o la compania de transport (46%, față de media UE de 66%). Suntem însă peste media europeană a celor care ar face o reclamație la o autoritate națională responsabilă de drepturile pasagerilor (12% în România versus 9% media spațiului comnitar).

Răspunsurile anterioare se refereau la posibilitatea ipotetică de a avea un inconvenient pe durata călătoriei. Când vine vorba însă de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, doar 21% dintre români au depus o reclamație. Comparativ cu media europeană de 26%.

Accesibilitatea trenurilor, extrem de redusă

Nici la capitolul accesibilității mijloacelor de transport România nu excelează și nici nu prea solicităm asistență. 95% dintre români (92% media UE) nu au solicitat niciodată asistență pentru ei sau pentru o altă persoană cu dizabilități sau mobilitate redusă în ceea ce privește călătoria cu diferitele mijloace de transport.

Dintre cei care totuși au solicitat asistență, 1% au făcut-o pentru o călătorie cu trenul, avionul sau autocarul (procent identic). Media comunitară indică 3% pentru călătoriile cu trenul și 2% pentru cele cu autocarul. În România, sodajul a fost realizat pe 1.043 de respondenți, în perioada 20.02-03.03.2019.

Adina Vălean vrea reglementări mai moderne

”Uniunea Europeană este singura regiune din lume unde cetățenii sunt protejați de un set complet de drepturi ale pasagerilor. Cu toate acestea, aceste drepturi trebuie cunoscute mai bine și să fie mai ușor de înțeles și întărite. Regulile noastre ar trebui să ofere, de asemenea, mai multă securitate juridică pasagerilor și industriei. Acesta este motivul pentru care Comisia și-a propus să modernizeze drepturile pasagerilor aerieni și feroviari. Acum avem nevoie ca, împreună, Consiliul și Parlamentul European să ajungă rapid la un acord asupra acestora pentru a se asigura că persoanele care călătoresc în UE sunt protejate în mod eficient”, a declarat comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, în legătură cu acest Eurobarometru despre drepturile pasagerilor.