sâmbătă, octombrie 12, 2024
spot_img

Epidemia de COVID 19 lovește în licitația de rame a ARF

Autoritatea de Reformă Feroviară a suspendat la finele săptămânii trecute licitația de achiziție a până la 80 de rame electrice regionale, pe motivul existenței în instanțele de judecată a numeroase acțiuni privitoare la achiziție. Acțiunile sunt departe a fi soluționate. Acum două zile, Curtea de Apel s-a pronunțat în cazul a trei dosare conexate, însă pe rolul Tribunalului București există alte trei dosare, conexate într-unul singur, cu termen de judecată în 13 mai, adică la peste un an de la pornirea licitației. Termenul inițial, 18 martie, a fost amânat ca urmare a epidemiei de COVID 19.

Doru Cireașă

Ramele CRRC nu sunt încă omologate în Europa

Visul românilor de a nu se mai îngrămădi în vagoane vechi sau recuperate de la operatorii de transport feroviar de persoane din Europa de Vest și de a călători cu rame noi este departe de a se împlini.

Ce motiv a invocat ARF pentru suspendare

Pe fondul numeroaselor dispute în Justiție, cu actorii principali companiile europene Siemens și Alstom și cea chineză CRRC, autoritatea contractantă a anulat la finele săptămânii trecute licitația de achiziție a 40 de rame electrice regionale cu un maxim de 80 de rame achiziționate. Motivul? Numeroase acțiuni depuse în Justiție de companiile menționate.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că s-a încheiat evaluarea financiară și verificarea documentației suport DUAE (Documentație Unică de Achiziție Europeană) actualizate, depuse în cadrul licitației pentru achiziția primului lot de 40 de Rame Electrice Regionale RE-R, de către cei trei ofertanți: Asocierea CRRC-Astra Vagoane Arad, Siemens Mobility și Alstom Ferroviaria S.p.A. Având în vedere contestațiile în curs de soluționare de către Tribunalul București și Curtea de Apel București, ce fac obiectul mai multor dosare reunite, comisia de evaluare a hotărât, raportându-se la prevederile legale în vigoare, suspendarea procedurii de atribuire până la comunicarea de către instanţele de judecată a hotărârilor definitive”, a anunțat autoritatea într-un comunicat de presă. 

Alstom: CRRC e o companie puternic subvenționată de statul chinez

Compania desemnată câștigătoare în urma evaluării este cea chineză, a decis ARF. Autoritatea a fost insensibilă la argumentele Siemens și Alstom cum că trenul CRRC nu e omologat în Europa (ramele se află în prezent în procedură de omologare – n.red.) și că de aceea nu va fi gata la timp, este cu alte caracteristici față de cele cerute în documentația sau că e făcut de o firmă puternic subvenționată de China.

ARF: CRRC are posibilitatea de a livra ramele in termenul convenit

Un raport elaborat de experți internaționali, cooptați de ARF, a indicat faptul că asocierea sino-română ar avea posibilitatea de a livra ramele în termenul ofertat. 

CRRC este asociată în licitație cu Astra Vagoane Arad, important producător autohton de material rulant. Compania chineză a promis că dacă va câștiga contractul va efectua mentenanța ramelor la Astra Vagoane Arad.

Curtea de Apel respinge plângerile

Una dintre contestații, cea de la Curtea de Apel București, a fost soluționată la începutul acestei săptămâni. „Respinge excepţia tardivităţii parţiale a unora dintre criticile formulate prin plângerea depusă de Alstom Ferroviaria S.p.A. Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes referitoare la plângerea formulată de Siemens Mobility SRL. Respinge plângerile, ca nefondate”, sună decizia Curții de Apel București la acțiunea ce a avut ca petenți toate cele trei companii.

Însă o altă a cțiune își așteaptă soluționarea la Tribunalul București. În aceasta Alstom are calitatea de reclamant, iar celelalte două companii și ARF au calitatea de părăt. Pronunțarea urma să aibă loc miercuri, 18 martie, însă în data de 12 martie s-a anunțat amânarea judecății pentru 13 mai 2020, ca urmare a deciziei judecătorești numărul 46 a Tribunalului București. Decizia în cauză suspendă judecățile din perioada 12.03.2020 – 31.03.2020, pe considerente de siguranță sanitară a justițiabililor, în contexul epidemiei de COVID 19.

Este de așteptat ca, odată pronunțată o decizie definitivă în dosarul ce îl are reclamant pe Altstom, contractul ramelor să poată fi semnat, aceasta doar însă dacă producătorul francez va pierde disputa juridică.

O licitație ce împlinește un an

ARF a lansat pe 3 aprilie 2019 licitaţia pentru achiziţia trenurilor de călători. Licitaţia vizează iniţial 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Valoarea estimată se regăsește în intervalul: 1,7 – 4,55 miliarde lei, fără TVA, cu 15 ani de mentenanță. ARF a primit trei oferte, respectiv de la Alstom Ferroviaria SPA, CRRC Qingdao Sifang şi Siemens Mobility.

Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. ARF are calitatea de beneficiar direct în cadrul POIM, în condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului, pentru fondurile alocate sectorului de transport feroviar.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole