Un adolescent electrocutat pe vagon la Suceava a ajuns marți seara în stare gravă la spital, cu arsuri pe 45% din corp.
Tânărul a fost găsit în stop cardio-respirator, cu semne de electrocutare, lângă un convoi de vagoane-cisternă, staționate în apropiere de Gara Burdujeni.
Un polițist de la Serviciul Județean Transporturi Suceava, care se deplasa în zonă, a auzit zgomotul specific unui arc electric și s-a apropiat de locul respectiv. A găsit un copil căzut lângă un vagon, în stare de inconștiență, relatează Monitorul de Suceava.
La fața locului a fost chemat de urgență un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Suceava. Minorul a fost găsit cu puls, inconștient, cu indicii ale faptului că unda electrică i-a trecut prin corp și a ieșit printr-un picior. Adolescentul a fost resuscitat la fața locului de personalul de pe ambulanță și dus de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, în stare gravă.
Electrocutat pe vagon, când voia să-și facă un selfie
În urma anchetei de la fața locului, polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava au găsit indicii clare ale faptului că băiatul s-a urcat pe vagon pentru a face un selfie, s-a apropiat prea mult de rețeaua de înaltă tensiune și s-a electrocutat.
CITEȘTE și Bilanț CFR SA: 90 de persoane electrocutate pe calea ferată în ultimii 10 ani
Minorul a fost resuscitat cu succes, însă are arsuri grave. La Unitatea de Primiri Urgențe Suceava s-a constatat că minorul are arsuri prin electrocutare, de gradul 1, 2 și 3, pe o suprafață de aproximativ 45% din suprafața corporală.
Spitalul Județean Suceava a transmis că arsurile sunt la nivelul toracelui anterior, toracelui posterior, scalp, regiunea cervicală și membru inferior stâng. Minorul era, marți după-amiază, în comă indusă, intubat, ventilat mecanic, în stare gravă, cu prognostic rezervat și a fost transferat la Clinica de Arși a Spitalului Sfântul Spiridon Iași.