vineri, noiembrie 29, 2024
spot_img

Electrificarea căii ferate Rădulești-Giurgiu, pe masa Guvernului. Cât va costa

Proiectul privind electrificarea căii ferate Rădulești-Giurgiu se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi.

Pe agenda Executivului se află proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Electrificarea liniei feroviare Răduleşti – Giurgiu Nord”, lucrare de utilitate publică de interes național.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este stabilită la 1.649.774 mii lei (echivalentul a peste 330 de milioane de euro), din care lucrările efective de construcții-montaj reprezintă 1.321.716 mii lei (265 de milioane de euro). Aceste lucrări includ, în principal, electrificarea liniei feroviare pe întreaga distanță de 54,7 km, așa cum am scris și în februarie, atunci când proiectul a fost pus în consultare publică de Ministerul Transporturilor.

Lucrările ce se vor face pentru electrificarea căii ferate Rădulești-Giurgiu

Sectorul de cale ferată Răduleşti-Giurgiu Nord face parte din parcursul românesc de tranzit pentru trenuri de marfă Curtici-Giurgiu (670 km), care este electrificat până în staţia Răduleşti, inclusiv.

Acesta este singurul sector neelectrificat din parcursul coridorului european de marfă RFC 7 Praga-Atena (aprox. 2.000 km), ce străbate Cehia, Slovacia, Austria, Ungaria, România, Bulgaria și Grecia. Faptul că acest sector nu este electrificat generează dificultăţi în desfăşurarea traficului feroviar, schimbarea mijlocului de remorcare din tracţiune electrică în tracţiune Diesel, mărind costurile de remorcare, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Investițiile ce vor fi realizate în cadrul proiectului presupun electrificarea liniei pe întreaga lungime a traseului şi îmbunătăţirea infrastructurii existente pentru creşterea vitezei de circulaţie, la viteza de 120 km/h, pentru trenurile de călători, respectiv de 60-80 de km/h, pentru trenurile de marfă. Viteza mai mică de 120 km/h va fi pe zonele unde retrasarea căii se poate face numai cu costuri mari, afectând diverse construcţii existente (feroviare sau aparținând altor proprietari). De asemenea, pe anumite poduri, ce au fost construite pentru viteza de 100 km/h, viteza de circulație se va limita la această valoare.

Concret, sunt propuse următoarele lucrări:

–           Electrificarea liniei pe toată lungimea traseului;

–           Reînnoirea infrastructurii liniilor şi corectarea geometriei traseului pentru viteza de 120km/h (cu excepția anumitor zone);

–           Reconfigurarea dispozitivului de linii din staţii, având în vedere electrificarea tronsonului de cale ferată și cerințele operaționale privind lungimea trenurilor de marfă;

–           Introducerea sistemului ERTMS (ETCS nivelul 2 şi GSM-R);

–           Refacerea peroanelor cu ridicarea nivelului superior, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

–           Construirea de rampe de încarcare-descărcare, în staţii și în halte de mişcare;

–           Modernizarea posturilor de transformare  și, după caz, creșterea puterii la punctul de racordare în funcție de noile consumuri estimate;

–           Înlocuirea grupurilor electrogene cu panou de automatizare pentru alimentarea consumatorilor vitali pentru traficul feroviar;

–           Montarea de încălzitoare de macaz, în staţii și în halte de mişcare, la toate aparatele de cale centralizate și alimentarea cu energie electrică a acestora din postul de transformare al stației sau, după caz, din posturi de transformare alimentate din linia de contact;

–           Refacerea iluminatului exterior din zonele peroanelor, macazurilor, trecerilor la nivel și alte zone tehnologice. La peroanele punctelor de oprire la care nu există sursă de energie electrică se realizează posturi de transformare alimentate din linia de contact.

IN THE SPOTLIGHT

ANALIZĂ Ce au promis PSD, PNL și USR pentru calea ferată în 2020 și ce s-a făcut

Programul de guvernare PSD, aidoma celor ale PNL și USR, promiteau înaintea alegerilor generale din 2020 lapte și miere pentru transportul feroviar. Între timp,...

Ultimele Articole