spot_img
joi, decembrie 1, 2022
spot_img

S-au deblocat licitațiile pentru electrificarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor

Cele două licitații pentru electrificarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor au fost deblocate, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestațiile depuse de Metroul SA.

Noile termene de depunere a ofertelor sunt 28 februarie 2022 pentru loturile 1 și 2, Cluj Napoca-Aghireș și respectiv Aghireş-Poieni și 7 martie 2022 pentru loturile 3 și 4, Poieni-Aleșd și respectiv Aleșd-Frontieră Ungaria. Deblocarea licitațiilor s-a produs oficial miercuri dimineață, după ce în SEAP fuseseră încărcate marți după-amiază deciziile CNSC referitoare la respingerea contestațiilor depuse de societatea Metroul SA.



Ce a cerut Metroul SA în contestațiile la licitațiile pentru electrificarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor

În contestațiile depuse de Metroul SA la licitații s-a solicitat, așa cum a scris recent Club Feroviar:

„1. Obligarea entității contractante la modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării acelor cerințe contrare dispozițiilor legale și/sau disproporționate, după cum urmează:

  1. a) modificarea cerinței din Fișa de date, Cap. III.1.3.a), în sensul acceptării lucrărilor de metrou în susținerea cerințelor de experiență similară pentru serviciile de proiectare;
  2. b) rnodificarea Anexei la Fișa de date privind Capacitatea tehnică și profesională în sensul celor anterior invederate;
  3. c) modificarea Anexei la <Instrucțiuni pentru ofertanți>, în sensul includerii lucrărilor de metrou în susținerea cerințelor de experiență aferente Expertului proiectare infrastructură feroviară precum și a experților non cheie implicați în implementarea proiectului;

Acordarea unui termen rezonabil pentru depunerea ofertelor, în cazul ambelor loturi, ulterior pronunțării Deciziei de către CNSC;

Suspendarea procedurii de achiziție publică în temelul prevederilor art. 22 din Legea nr. 101/2016”.

Modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor va dura trei ani

Durata de implementare a proiectului este de 102 luni pentru fiecare contract, astfel: șase luni pentru proiectare, 36 de luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de minimum 60 de luni.

Proiectarea și execuția celor patru loturi a fost scoasă la licitație în primele zile ale anului în curs, pe 1 și 7 ianuarie 2022.

Ultimele Articole