Ideea avansată de directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, de a pune electricieni în trenuri, pentru eventualitatea în care se defectează instalația de aer condiționat, este privită cu rezerve de sindicaliști. Aceștia spun că nu sunt atâția electricieni în cadrul operatorului feroviar de stat încât să poată fi detașați în garniturile spre litoral pe durata sezonului estival.
Adrian Bărbulescu
”Nu avem prea mulți electricieni în companie, încât să putem să detașăm atâția în trenurile estivale. Ei sunt la mare căutare la nivel național”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare.
Grigore Mare: ar trebui detașați lăcătuși de revizie, nu electricieni în trenuri
El a precizat că, mai degrabă, ar trebui detașați lăcătuși de revizie. ”A mai fost o perioadă în care trenurile care mergeau spre mare erau însoțite de lăcătuși de revizie, care să rezolve problemele ce puteau apărea la vagoane în parcurs. Așa, ideea ar fi fezabilă, chiar dacă ar trebui să-i detașăm din țară pe perioada verii, pentru că Revizia Grivița nu are atâția lăcătuși. Ar fi chiar binevenită o astfel de inițiativă, pentru că, din păcate, materialul nostru rulant este învechit și apar destul de multe defectări. Sincer, mi-aș dori să am vagoane care să funcționeze, nu să se defecteze, dar asta-i situația”, a mai spus liderul sindical.
Dan Costescu vrea să pună electricieni în trenuri
Directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, a declarat miercuri la Radio România Actualități că toate trenurile InterRegio care circulă spre litoral au instalație de aer condiționat și, în premieră, vor fi electricieni în vagoane pentru a repara eventualele defecțiuni ale sistemului de climatizare,
”Anul acesta avem planificat un pachet de 36 de trenuri sezoniere, pleacă din București sau trec prin București, multe din ele, cele la distanță mare, în afară de vagoane clasă au și vagoane cușetă sau de dormit, încercăm să selectăm pentru aceste trenuri cele mai bune vagoane. Sunt revizuite din punct de vedere al circulației și electric. Pentru confortul călătorilor, pe durata zilelor călduroase chiar să aibă însoțire cu personal de specialitate, electricieni în speță, care supraveghează și intervin sau repornesc instalația atunci când, din cauza temperaturilor ridicate pot apărea defecțiuni tehnice”, a spus Costescu.
Trenurile Soarelui 2020 încep să circule de săptămâna viitoare
Operatorul feroviar de stat a anunțat miercuri că din 12 iunie (vinerea viitoare) vor începe să circule Trenurile Soarelui 2020, programul estival fiind valabil până la data de 6 septembrie.
Într-o primă etapă, din 12 iunie se prelungesc rutele dinspre Baia Mare, Satu Mare, Timișoara sau Iași până la Mangalia urmând ca din 26/27 iunie să intre în circulație trenuri special dedicate asigurării legăturii cu litoralul dinspre Timișoara Nord, Arad, Deva, Craiova, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Galați, iar garniturile menționate mai sus vor reveni la mersul inițial.
În total, vor fi 36 de garnituri, adică 18 perechi de trenuri care vor asigura legătura între cele mai importante orașe din țară și litoralul Mării Negre, dar vor fi puse în circulație și patru trenuri între București și Tulcea pentru turiștii care vor să ajungă în Delta Dunării.