miercuri, iunie 7, 2023
spot_img

Eiffage a câștigat un contract de 452 de milioane de euro cu Île-de-France Mobilités

Compania Eiffage, prin filialele sale Eiffage Génie Civil (lider), Eiffage Rail, Eiffage Énergie Systèmes și Eiffage Concessions, a câștigat în asociere cu cabinetul de arhitectură LA/BA contractul pentru reconstrucția centrului de mentenanță al Transilien RER D și al liniei R ”Villeneuve Demain”, situat la Villeneuve Saint-Georges.

Contractul are o valoare totală 452 de milioane de euro și este finanțat 100% par Île-de-France Mobilités (dintre care 449 milioane de euros pentru Eiffage), a precizat compania printr-un comunicat postat luni pe site-ul său.

Atribuit de SNCF Voyageurs – Direction Transilien Agence du Grand Villeneuve, acest proiect cu o suprafață de 35.000 mp cuprinde proiectarea, construcția și mentenanța pe o perioadă de șase ani a instalațiilor clădirii și a celor feroviare. Anticipând creșterea traficului în următoarele decenii pe liniile D a RER și R a Transilien, acest proiect vizează adaptarea instalațiilor de mentenanță pentru a răspunde caracteristicilor tehnice ale trenurilor de nouă generație ce vor fi cumpărate de Île-de-France Mobilités. Obiectivele de performanță așteptate se referă la disponibilitatea instalațiilor de mentenanță, performanța energetică a clădirilor prin instalararea unui EMS (Energy Management System) și optimizarea timpului de intervenție.

Contractul cu Île-de-France Mobilités va fi dus la bun sfârșit în decembrie 2027

Grupul condus de Eiffage va face apel la know how-ul altor societăți din grup – Eiffage Route, Demcy (demolări) și Roland (terasament) – sau la Ferlioz, entitate nou creată a Eiffage Concessions, specializată în mentenanța și exploatarea infrastructurilor feroviare.

După faza de proiectare, prevăzută să se încheie în octombrie 2023, lucrările propriu-zise vor debuta în ianuarie 2024, cu obiectiv pentru o primă livrare în decembrie 2026, concomitentă cu debutul mentenanței, și finalizarea definitivă în decembrie 2027.

”Prin intermediul acestui contract, Eiffage demonstrează pertinența modelului său de ofertă integrată și capacitatea sa de a propune oferte la cheie în domeniul gestiunii infrastructurilor feroviare”, se mai arată în comunicatul citat.

Ultimele Articole