Pe calea ferată București-Pitești se manifestă de joi dimineață un adevărat efect de domino, care a dus la întârzieri în cascadă ale trenurilor.
Pasagerii din trenul RE 9026 operat de SNTFC CFR Călători vor ajunge la destinația finală, București Nord, cu o întârziere de o oră și jumătate față de ora programată, 13,06. Trenul a plecat din stația Pitești mai târziu cu 36 de minute față de ora din programul de circulație, 11,24, iar pe traseu s-a mai defectat și automotorul Siemens Desiro (Săgeata Albastră) AM 2007. Defecțiunea a fost remediată de mecanicul de locomotivă, după cum au precizat responsabilii operatorului feroviar de stat.
Întârzieri peste întârzieri pe calea ferată București-Pitești. Nu sunt automotoare de rezervă
Dar de unde întârzierea de la plecarea din Pitești, de 36 de minute? Ei bine, RE 9026 s-a format din RE 9023 (același automotor), care a ajuns la Pitești întârziat cu 68 de minute față de grafic. La rândul lui, și RE 9023 plecase întârziat din gara de Nord din București către Pitești, cu 67 de minute, căci se formase din alt tren întârziat, căruia i-am pierdut urma.
Totul se întâmplă din cauza faptului că numărul automotoarelor de care dispune CFR Călători, apte de traseu, este extrem de mic. În atari condiții, la capetele de secții nu există un automotor de rezervă, disponibil în caz de forță majoră, așa că defectarea unei ”Săgeți” dă peste cap tot graficul de circulație de pe secția respectivă, în ziua respectivă.
Dar CFR Călători ar putea avea încă șase automotoare Siemens Desiro, numai că sunt sechestrate de cinci ani la Remarul 16 Februarie.
CITEȘTE ȘI Repari vagoane, te alegi cu plângere penală. Sechestrezi automotoare, ești mângâiat pe creștet