Ministerul Transporturilor a realizat un proiect de act normativ ce prevede aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind modernizarea a cinci stații, din care patru pe Litoral, a cincea fiind Suceava Nord.
Proiectul de act normativ prezentat miercuri de către Ministerul Transporturilor propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii”Modernizarea/reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România” – SRCF Constanţa, 4 staţii: Neptun hc, Costineşti Tabără, Ciulniţa şi Mangalia – Stația Ciulniţa.
Proiectul „Modernizarea/reabilitarea a 47 de staţii de cale ferată din România” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT).
Principalul obiectiv al lucrărilor îl constituie atât reabilitarea clădirii de călători, cu accent pe zonele de acces (intrare-ieșire), pe spațiile destinate serviciilor pentru călători pe zona comercială, cât și elementele de legătură cu liniile c.f. reprezentate de peroane, pasarele, pasaje pietonale, copertine, precum elemente de siguranță și confort pentru călători reprezentate de balustrade, garduri de siguranță între linii, rampe etc.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 40,32 milioane lei, iar durata de execuție a investiției este de 19 luni.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” SA, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Reamintim că studiile de fezabilitate pentru modernizarea gărilor au inceput cu trei ani în urmă. În iunie 2019, CFR SA a demarat proiectul „Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin lansarea licitaţiilor în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii de cale ferată, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi.
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici nu e o garanție că vor fi și începute lucrările. Sectorul de cale ferată Craiova – Calafat așteaptă și acum începerea lucrărilor, în pofida faptului că indicatorii tehnico-economici au fost aprobați acum 2-3 ani.
Suceava Nord, lucrări de 79 de milioane de lei
Stația Suceava Nord face parte din Magistrala CF 500 București Nord – Ploiești Sud – Adjud- Pașcani – Suceava – Vicșani, fiind amplasată la km 449+355.
Lucrările de modernizare/reabilitare proiectate pentru stația CF constau în:
- consolidarea clădirii de călători;
- refacerea peronului principal, din fața clădirii de călători;
- realizarea accesului facil a persoanelor cu dizabilități în cadrul stației;
- realizarea accesului peste linii printr-o trecere la nivel;
- instalația CED se păstrează în clădirea de călători.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 79.631.349 lei, iar durata de execuție a investiției este de 18 luni. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” SA, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.