spot_img
luni, decembrie 6, 2021
spot_img

Regionala București face primul pas pentru dublarea căii ferate Pajura-Mogoșoaia

Regionala București a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a făcut primul pas pentru dublarea căii ferate Pajura-Mogoșoaia, pe Magistrala 700. Dublarea este imperios necesară, întrucât secția este saturată și, din această cauză, apar dese situații de întârzieri ale trenurilor care circulă pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat vineri anunțul de licitație, în procedură simplificată, ce are ca obiect ”Lucrări de dublare parțială a liniei 700 între HM Pajura – Mogoșoaia prin introducerea unei diagonale noi între km 8+800 – 8+900 (expertiză + DALI)”. Valoarea totală estimată a contractului, care va trebui dus la bun sfârșit în termen de cinci luni de zile, este de 74.622 de lei, echivalentul a aproximativ 15.000 de euro.

Pentru elaborarea expertizei și a DALI (documentul de avizare a lucrării de investiție), contractantul va respecta actele normative şi reglementările specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect ,,matur’’, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu respectarea conformitătii standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T și asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.

La evaluarea ofertelor, prețul (componenta financiară) va conta în porporție de 40%, restul urmând a fi acordat pentru componenta tehnică.



Condiții de participare la licitația pentru dublarea căii ferate Pajura-Mogoșoaia

Pentru participarea la procedura de achiziție, se solicită experiență similară. Aceasta se va demonstra prin prezentarea unui contract sau a mai multor contracte din care să reiasă servicii similare prestate în ultimii trei ani cu o valoare individuală/cumulată de minimum 74.622 de lei.

Serviciile similare acceptate sunt servicii de elaborare documentații tehnico-economice aferente studiilor de fezabilitate, DALI, proiecte tehnice de execuție, inclusiv detalii de execuție în domeniul infrastructurii feroviare care să includă elemente de infrastructură și suprastructură (se exclud metroul și tramvaiul) și instalații feroviare specifice.

Valoarea garanției de participare este de 746,22 lei. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 18 noiembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de18 martie 2022.

Caietul de sarcini poate fi consultat dând click pe linkul de mai jos:

Caiet de sarcini.PDF (1)

Contractul va trebui pus în concordanță cu alte proiecte aflate în curs de derulare

dublarea căii ferate Pajura-Mogoșoaia deranjament pe Magistrala 700 trenurile de Aeroport bilete cu cardul în tren bilete la trenul de Otopeni
FOTO cu rol pur ilustrativ

La întocmirea documentației, se va avea în vedere corelarea DALI cu proiectul Modernizarea liniei de cale ferată București Nord-Aeroport Henri Coandă – faza II; Studiul de Fezabilitate pentru modernizarea liniilor şi instalaţiilor din Complexul Feroviar Bucureşti; DALI/SF pentru Lucrări de creștere a capacității de circulație pe distanta București Nord-PM Pajura-Mogoșoaia și alte lucrări care pot interfera cu proiectul, cum ar fi Proiectul Trenului Metropolitan Bucureşti-Ilfov.

Racordul feroviar spre Aeroportul Henri Coandă este operațional din data de 13 decembrie 2020, iar celelalte proiecte sunt în curs de licitare.

Secția este saturată și se produc întârzieri

licitația pentru osii la automotoarele Desiro
Trenurile de Aeroport trec pe la PO Parc Mogoșoaia

Secția de circulație București Nord-Aeroport Henri Coandă T1 a fost declarată secție cu capacitate saturată, se arată în Caietul de sarcini al licitației.

Pe acest tronson feroviar de cale simplă se produc frecvent întârzieri ale trenurilor care circulă pe relația București Nord-Aeroport Henri Coandă, dar și ale celor care circulă mai departe, spe Urziceni/Slobozia și Galați. Nu mai devreme de vineri dimineață, din cauza unei avarii la sistemul de semnalizare, garniturile au trebuit să circule la cale liberă, fiind înregistrate întârzieri de peste 30 de minute la garniturile de Aeroport, așa cum a relatat Club Feroviar.



Conectare cu macazuri între M700 și secția 301K pentru dublarea căii ferate Pajura-Mogoșoaia

creșterea capacității de trafic pe M700 M700 a ajuns la saturație
În stânga este M700 (neelectrificată), în dreapta secția 301K (electrificată)

Analizând posibilele soluții de creștere a capacității de infrastructură pe această secție, diviziile de exploatare ale Regionalei București au propus introducerea unei diagonale noi, care să asigure legătura între linia 700 Pm. Pajura-Mogoșoaia și linia 301K Ramificație Colentina-Mogoșoaia, între km 8+800 – km 8+900 (poziții kilometrice aferente liniei 700).

Pe distanta propusa a se introduce diagonala, linia 700 are suprastructura căii alcătuită din șină tip 49, traverse de beton T13, prindere indirectă ”K”, linia este neelectrificată. Linia 301K are suprastructura căii alcătuită din șină tip 65, traverse de beton T17, prindere indirectă ”K”, linia este electrificată.

Realizarea diagonalei necesită reconfigurarea zonei şi centralizarea schimbătoarelor de cale nou introduse între linia 301K şi linia 700, conform regulamentelor şi instrucţiilor în vigoare. Este necesar ca cele două schimbătoare de cale ale noii diagonale şi ale secţiunilor acestora să fie introduse în instalaţia de centralizare electronică a Stației Post Giuleşti.

Va fi necesară şi reproiectarea dependenţei dintre staţia Mogoşoaia, PM Pajura şi PM Giuleşti, respectiv transformarea actualelor semnale existente pe linia 301K şi linia 700, în conformitate cu prevederile instrucţionale. Centralizarea schimbătoarelor de cale se va realiza cu electromecanisme tip L700H.

De la Mogoșoaia la Balotești, linia este dublă, grație unui proiect încheiat recent de austriecii de la Porr Construct.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole